Amsterdam, veste proastă pentru turiști: Se întâmplă în zona centrală

Rezidenţii din centrul principalei metropole a Olandei, Amsterdam, nu vor mai avea dreptul de la 1 iulie să-şi închirieze locuinţele pentru turişti, au anunţat joi autorităţile locale, transmite agenţia DPA.

Proprietarii din restul oraşului vor putea oferi cazare turiştilor pentru cel mult 30 de zile în decursul unui an. Decizia survine după ani de dezbateri despre efectele turismului masiv asupra vieţii cotidiene din centrul Amsterdamului.

Potrivit unui sondaj recent, 75% dintre rezidenţii din zonele centrale ale acestui oraş susţin interzicerea închirierilor de spaţii locative pentru vacanţe.

Închirierea locuinţelor personale către turişti a crescut notabil în ultimii ani la Amsterdam, circa 25.000 de proprietăţi fiind disponibile online în fiecare lună. Unul din 15 apartamente din oraş este în prezent oferit online pentru cazare pe termen scurt.

Autorităţile ameninţă că vor pune în aplicare noile reguli prin contravenţii severe. Cei care nu vor respecta interdicţia sau care îşi vor închiria proprietăţile fără autorizaţie riscă amenzi de până la 20.750 de euro, potrivit Agepres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel