AMR nu e de acord cu procurorul Hăineală la șefia CSM

oana hăineală dc
oana hăineală dc

Asociația Magistraților din România (AMR) nu e de acord cu numirea unui procuor în fruntea Consiliului Superior al Magistrataturii, fapt pentru care a decis ca miercuri să convoace Consiliul Director, în vederea discutării acestei chestiuni, transmite Agerpres.

"Asociaţia Magistraţilor din România consideră un lucru nefiresc şi nelalocul lui alegerea în funcţia de preşedinte al organismului care garantează independenţa justiţiei a unui procuror a cărui activitate este supusă controlului ierarhic şi care funcţionează sub autoritatea ministrului justiţiei. Controlul ierarhic exercitabil conform Constituţiei asupra unei persoane care conduce o instituţie reprezintă o formă de control asupra instituţiei înseşi", arată organizația într-un comunicat de presă.

AMR notează că dincolo de interdicţii legale exprese, interpretarea sistematică şi teleologică a Constituţiei şi a legii de organizare a CSM "duce fără putinţă de tăgadă" la concluzia că, în calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii poate fi condus doar de un preşedinte judecător.

Asociația Magistraților din România a hotărât să convoace Consiliul Director pe nouă ianuarie, pentru a dispune, după ce anterior vor fi consultați magistrații din România, "cu privire la demersurile necesare pentru respectarea legalităţii, respectiv a tradiţiei şi cutumei instituţionale create în relativ scurta perioadă de timp în care Consiliul Superior al Magistraturii a funcţionat în actuala formă".

Oana Schmidt Hăineală a devenit primul procuror din istoria instituției care preia șefia Consiliului, după ce, vineri, în cadrul plenului CSM, a fost aleasă în funcția de președinte cu zece voturi "pentru" și opt "împotrivă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel