DCNews Sport Fotbal Decizie drastică privind echipele din Superliga Europeană. Italienii vor excluderea din campionat

Decizie drastică privind echipele din Superliga Europeană. Italienii vor excluderea din campionat

Sursa: Unsplash

„Referitor la regula anti-Super Ligă, oricine ia în calcul să se alăture unei competiții care nu este autorizată de UEFA, FIFA și FIGC va fi dezafiliat”, a declarat Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, într-o conferință de presă.

„Oricine a interpretat Super Liga ca pe un act de simplă slăbiciune din partea unor companii care trec prin dificultăți economice greșește. La momentul actual, nu avem nicio veste despre cine a rămas și cine a părăsit Super Liga. Regula va fi inclusă în licențele naționale, iar apoi va fi incorporată în codul justiției sportive”, a adăugat oficialul italian.

„Dacă până la data limită pentru înscrierea în campionatele naționale o echipă se alătură altor campionate de natură privată, va fi exclusă (din competițiile FIGC, n.r.)", a încheiat acesta, citat de B1.ro

Din Italia, Juventus, Inter şi AC Milan sunt echipele care au aderat iniţial la acest proiect. Ulterior, cele trei echipe s-au retras, după ce UEFA a ameninţat cu excluderea lor din orice altă competiţie. 

Știri similare din categoria Fotbal Vezi toate articolele