DCNews Sport Handbal Danemarca a învins Franța în finala mică a europeanului de handbal masculin

Danemarca a învins Franța în finala mică a europeanului de handbal masculin

Foto: Pexels.com

Echipa națională a Danemarcei a intrat în posesia medaliilor de bronz la EHF Euro 2022, învingând Franța în finala mică a europeanului de handbal masculin. Danezii au câștigat meciul de la Budapesta cu 35-32, după o repriză de prelungiri, la finalul celor 60 de minute, scorul fiind egal,29-29.

Franța trecuse de Danemarca în ultimul meci al grupelor principale, ocupând locul 1 în grupă și trimițând Danemarca în semifinală cu Spania. Danezii au pierdut semifinala și s-au reîntâlnit cu Franța în finala mică, după ce și „cocoșii galici” au fost învinși în penultimul act de Suedia.

Franța a avut în permanență conducerea în prima repriză, având chiar 4 goluri avans. Nordicii au revenit spre final, când s-a intrat la vestiare cu 14-13 pentru „le bleus”.

În partea secundă, meciul s-a echilibrat, danezii având și ei pentru o vreme conducerea. În ultimul minut de joc Franța a egalat la 29-29, iar Danemarca a ratat ultimul atac.

În repriza suplimentară de prelungiri, danezii s-au desprins la 32-29, după care și-au păstrat avantajul până la final, învingând cu 35-32 și răzbunând astfel înfrângerea din grupe. Finala se joacă de la ora 19.30, între Suedia și Spania, transmite Mediafax.

Alte ştiri din sport: U Craiova 1948 învinge la limită FC Argeș. Nicolo Napoli obține prima victorie din noul său mandat

U Craiova 1948 a învins duminică FC Argeș, scor 1-0 (0-0), în etapa cu numărul 23 din Liga 1. Nicolo Napoli a obținut prima victorie din noul său mandat la echipa olteană, prin golul marcat în repriza secundă de belgianul Sidibe.

Oltenii au bifat prima ocazie importantă a partidei, în minutul 4, Baeten șutând peste bara transversală.

Oaspeții au răspuns în minutul 20, când Șerban l-a pus la încercare cu un șut din careu pe portarul Popa, care a intervint oportun.

Baeten a ratat o nouă ocazie în minutul 32, șutul său neprinzând spațiul porții lui Greab, care a avut o intervenție bună în repriza secundă, în minutul 54, la șutul aceluiași Baeten.

Golul care a pecetluit soarta partidei a fost marcat în minutul 60 de Sidibe, care a înscris din care, din fața porții după o învălmășeală în careul advers.

Ultima fază notabilă i-a aparținut lui Compagno, care a șutat din afara careului, puțin pe lângă poartă apărată de Greab.

În clasamentul U Craiova 1948 se află pe locul 14, cu 22 de puncte, iar FC Argeș ocupă locul 8, cu 31 de puncte.

Știri similare din categoria Handbal Vezi toate articolele