Profesorul Liviu Papadima a spus ce ar trebui să facă școala pentru a-i apropia pe elevi de lectură și pentru a-i ajuta să citească de plăcere, nu doar din obligație.
Prof. univ. dr. Liviu Papadima, de la Universitatea din București, a explicat că elevii ar trebui să învețe să citească de plăcere, nu doar pentru școală, deoarece literatura îi ajută să înțeleagă mai bine lumea și oamenii și le recomandă elevilor să înceapă cu Baltagul.
„Studiul literaturii în liceu, ce părere aveți, domnule profesor? Programa a produs manuale de clasa a IX-a, iar acum intervine din nou rolul profesorului. Avem un manual care poate fi bun, rău sau mediu, dar profesorul este dirijorul întregii orchestre. Cum priviți studiul literaturii în liceu din punctul de vedere al conținutului, al abordării, al calității?”, a întrebat Sorin Ivan, decan și director al revistei Tribuna Învățământului.
„Eu continui să fiu oaia neagră între colegii mei, pentru că susțin cu tărie că lucrurile trebuie diferențiate între educația pentru specialiști și educația pentru cultură generală. Liceul e cultură generală. Ca atare, pentru studiul literaturii, cred eu, cel mai important lucru care ar trebui să fie avut în vedere ar fi să creeze acele disponibilități, acele deprinderi, acele obiceiuri, acele plăceri și atitudini favorabile ca să avem cât mai mulți absolvenți cititori și după ce s-a încheiat școala, și nu din obligație”, a spus Liviu Papadima.
„Dar cum facem asta în era tehnologiei, când e mult mai confortabil să te uiți pe telefon, pe WhatsApp, pe rețele? Cine mai citește Frații Jderi?”, a întrebat Sorin Ivan.
„Sadoveanu e un mare scriitor. Recomand ca primă lectură Baltagul. Este o carte excepțională”, a spus Liviu Papadima.
Rolul teatrului în educație: Exemplul anglo-saxon
Profesorul a explicat că, pentru a se întoarce către literatură, elevii trebuie ajutați să descopere miza.
Acesta a dat exemplul învățământului anglo-saxon care pune foarte mare preț pe cursurile de teatru încă din școala primară, deoarece atunci când intră în pielea personajelor, copiii își pot dezvolta gândirea și felul în care privesc viața.
„Cred că o prioritate a liceului, și știu că aveți aceeași părere, ar fi întoarcerea elevilor spre carte, spre literatură, pe care pot s-o citească inclusiv pe telefon dacă vor, și pe tabletă, și pe orice altceva”, a spus Sorin Ivan.
„Evident, dar pentru asta ar trebui să-i ajutăm să descopere miza și miza e una existențială, formativă. Literatura e unul din cele mai puternice mijloace de a ne confrunta cu lumea și cu noi înșine prin scenariile pe care le propune.
De pildă, în învățământul anglo-saxon se pune mare preț încă din școala primară pe cursul de drama, îi spun ei, pentru că ei consideră, și cred că au întru totul dreptate, că drama are un potențial formativ fabulos - drama în sensul de spectacol dramatic.
Intri în pielea personajului, încerci să înțelegi universul piesei dinăuntru”, a spus Liviu Papadima.
„De aia avem universul shakespearian, de aceea s-a dezvoltat atât de mult teatrul în Europa medievală și în literatura lumii”, a spus Sorin Ivan.
„Eu cred că literatura ne poate ajuta în continuare să ne facem niște vieți mai bune și mai frumoase. În asta am crezut toată viața și continui să cred cu încăpățânare”, a spus Liviu Papadima la emisiunea DC Edu, realizată de prof. univ. dr. Sorin Ivan la DC News și DC News TV.