DCNews Sport Handbal 'Caro' Wozniacki - veste tristă pentru fanii săi. Ultima etapă a carierei sale - VIDEO

'Caro' Wozniacki - veste tristă pentru fanii săi. Ultima etapă a carierei sale - VIDEO

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, fost lider WTA, a anunţat, vineri, că se va retrage din activitatea competiţională după ediţia din primăvara anului viitor a turneului Australian Open.

"Am jucat la nivel profesionist de la vârsta de 15 ani. Am trăit cel mai incredibil prim capitol al vieţii mele. Cu 30 de trofee WTA la simplu, locul 1 WTA timp de 71 de săptămâni, un triumf la Turneul Campioanelor, trei Jocuri Olimpice, inclusiv ca portdrapel pentru Danemarca, şi câştigarea Australian Open în 2018, am reuşit tot ce aş fi visat vreodată să realizez pe teren", a scris tenismena, în vârstă de 29 de ani, pe Instagram.

Caroline Wozniacki a câștigat, în 2018, Australian Open, după ce a învins-o, în finală, pe Simona Halep, cu scorul de 6-7, 6-3, 4-6. Sportiva în vârstă de 29 de ani ocupă în prezent poziția 37 în clasamentul mondial WTA. Ultima oară, Wozniacki a luat parte la Open-ul Chinei, în luna octombrie, unde a fost eliminată, în semifinală, de Naomi Osaka, scor 6-4, 6-2.

VIDEO

Caroline Wozniacki a mai precizat că retragerea nu are legătură cu starea sa de sănătate.

  

Știri similare din categoria Handbal Vezi toate articolele