Amenzi uriaşe pentru paza defectuoasă a proprietăţilor

Săptămâna trecută, amenzile aplicate de poliţişti după verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective au cumulat aproximativ 250.000 de lei.

Poliţiştii au aplicat, săptămâna trecută, amenzi în valoare de aproximativ 250.000 de lei după verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective, informează IGPR.

"În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate în domeniul verificării sistemelor de securitate de poliţiştii de la ordine publică, au fost aplicate peste 200 de amenzi, în valoare de aproape 250.000 de lei. În perioada 20 - 26 decembrie, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii structurilor teritoriale de ordine publică au organizat, la nivel naţional, 340 de acţiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective." se arată într-un comunicat de presă.

"Astfel, au fost controlate 1.832 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi. În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 209 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 245.090 de lei", informează Inspectoratul General al Poliţiei într-un comunicat de presă remis marţi Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul acestor operaţiuni poliţiştii au constatat o infracţiune, pentru comiterea căreia sunt cercetate 2 persoane. Acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate vor continua şi în perioada următoare.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28