Amenzi uriașe, pentru operatorii care au strâns deşeuri din Delta Dunării

Operatorii turistici din Delta Dunării care au strâns gunoaiele din zona lor s-au trezit cu amenzi uriașe.

Unii operatori turistici din Delta Dunării critică Administraţia Rezervaţiei din cauză că agenţii ecologi i-au sancţionat, după ce au strâns deşeurile de pe malul Mării Negre fără permise speciale eliberate de autoritate.

"Chiar şi atunci când te apuci să strângi pet-urile şi deşeurile de pe malul Mării Negre eşti amendat, din cauză că nu eşti autorizat. S-a întâmplat şi la Sulina, şi pe Dunăre. A venit o doamnă de la Administraţia Rezervaţiei şi mi-a spus că nu sunt autorizat şi că trebuie să mă amendeze", a declarat ghidul turistic din Sulina, Mihai Călin.

Şi preşedintele Asociaţiei Patronatelor în Turism Delta Dunării, Daniel Iluşcă, a afirmat pentru Agerpres că a fost sancţionat din cauză că a ars deşeurile din curtea pensiunii pe care o deţine în satul Crişan.

"Vreau să ştiu şi eu cine a mai luat în România amendă de 30.000 de lei, că am dat foc la gunoi în propria-mi curte, în condiţiile în care vis-a-vis de mine ardeau mii de hectare şi nu s-a dat nicio amendă, iar lângă Centrul unic de control s-a ars un an de zile şi nimeni nu a văzut nimic", a menţionat preşedintele Iluşcă.

În replică, guvernatorul Rezervaţiei, Cătălin Ţibuleac, a afirmat că le-a atras atenţia în repetate rânduri agenţilor ecologi din subordine că nu aplică legea corespunzător. "De câteva luni de zile le spun agenţilor de la comisariate că nu au cunoştinţe, nu aplică legea aşa cum trebuie sau la adevărata ei valoare şi nu avem partea de prevenire", a precizat guvernatorul Ţibuleac.

Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor

 

Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), proiect început de autorităţile tulcene în anul 2007, va începe să funcţioneze anul viitor, potrivit conducerii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Deşeuri. SMID va asigura managementul deşeurilor şi pe suprafeţele aflate în afara teritoriului unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate de Administraţia Rezervaţiei.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, are o valoare anunţată de 30,3 milioane de euro şi a constat în realizarea a 10 dane de acostare pe canalul Sulina, a unui depozit şi a unei staţii de tratare a deşeurilor în satul Mihai Bravu, precum şi în achiziţionarea de pubele şi maşini de transport a deşeurilor.

SMID este a doua etapă a proiectului derulat de Consiliul Judeţean în perioada 2007-2012 pentru gestionarea integrată a deşeurilor din Deltă. Proiectul de atunci a fost finanţat cu 15.625.000 lei prin Hotărârea de Guvern nr. 920 privind Programul multianual prioritar de mediu şi gospodărire a apelor care se implementează pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24