Amenzile din cauza lipsei rovinietei pot fi anulate. Vezi cum

amenda_rovinieta_02216000
amenda_rovinieta_02216000

O lacună a legii te poate scăpa de amenda primită din cauza lipsei rovinietei. Și asta pentru că  atât procesele verbale de constatare a contravenţiei cât şi înştiinţările de plată pe care şoferii le găsesc la cutia poştală poartă o semnătură electronică, pe care legea nu o prevede.

Astfel, contravenienții care au primit la domiciliu procese-verbale de sancţionare emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pot sta liniștiți dacă dau CNADNR în judecată. Avocații au constatat că pot invoca lipsa unei semnături oficiale pe fiecare proces verbal în parte iar judecătorii au început să dea dreptate contestatarilor.

Acesta este un exemplu de proces-verbal pe care contravenientul îl primeşte prin poştă.După cum puteţi vedea, documentul nu conţine semnătura agentului constatator. Această semnătură electronică este validă doar pentru documentele trimise în format electronic.

"În mod cert, trebuie să existe o semnătură olografă. Aşa cum arată art.17 din ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în lipsa semnăturii atrage această nulitate absolută", a spus avocatul Mihai Ştefan pentru realitatea.net.

Amenda pentru nefolosirea rovinietei pe drumurile naţionale se calculează în funcţie de categoria în care se încadrează autovehiculul.În plus, se plătesc şi despăgubiri echivalente cu valoarea unei roviniete pentru un an de zile. Mai exact, pentru un autoturism, amenda este cuprinsă între 250 şi 500 de lei, plus o taxă de 28 de euro.

Ce ar trebui să facă totuşi CNADNR-ul pentru ca şoferii fără rovinietă să nu mai poată fenta această lacună legislativă?

"Ar trebui să delege personal care să semneze olograf toate aceste procese verbale de contravenţie. Sau s-ar putea ineterveni din partea guvernului cu o ordonanta de urgenţă care să arate că toate procesele verbale vor putea purta şi o semnătură electronică", a mai spus avocatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel