Amenințare cu bombă pe un aeroport. Poliția a împușcat un bărbat după ce acesta a amenințat cu un cuțit că are o bombă.
Poliţia australiană a împuşcat sâmbătă un bărbat în terminalul pentru plecări al aeroportului din Brisbane, după ce acesta a ameninţat cu un cuţit şi părea că se află în posesia unei bombe, relatează presa locală, citată de agenţia dpa.
Poliţia din Queensland a anunţat că acest aeroport din estul Australiei a fost evacuat şi un bărbat arestat, menţionând însă că nu a fost vorba despre un incident terorist şi că nimeni nu a fost rănit, fără să ofere însă alte detalii despre suspect.
Bărbatul asupra căruia s-a tras a pătruns în zona de plecări a aeroportului având asupra sa o cutie de metal cu cabluri care ieşeau afară din ea şi spunea că este o bombă, scrie publicaţia locală The Courier Mail.
Potrivit martorilor, el ar fi încercat de asemenea să-şi înjunghie fosta soţie.
Nu există indicii care să sugereze că incidentul de la Aeroportul Internaţional (din Brisbane) ar avea legătură cu terorismul, fiind mai degrabă un gaz de violenţă domestică, a anunţat pe Twitter poliţia australiană.
Aeroportul a anunţat că speră că va reuşit să revină la normal cu traficul aerian cât mai repede posibil.
Vezi și: Londra: Aeroport Heathrow, zboruri anulate. Amenințare cu dronă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu