Centrul medical din Constanța care a divulgat rezultatele testului HIV unui angajator, făcut unei paciente fără ca aceasta să știe, a fost amendat cu 200. 000 de lei de către Direcţia de Sănătate Publică. Inițial, pacienta a cerut doar o testare TBC, iar în urma rezultatului tânăra a fost concediată.
a Potrivit reprezentanţilor DSP Constanţa, o tânără de 20 din Constanţa, care lucrează la un local, a mers la Centrul Medical Cermed din Constanţa pentru a-şi face analiza VDRL - test de depistare a sifilisului, şi o testare TBC, necesare la angajare, însă reprezentanţii laboratorului au decis, fără să o anunţe ori să-i ceară consimţământul, să-i facă şi testul HIV/SIDA.
Ulterior, rezultatele testului, făcut fără ca aceasta să ştie şi fără să fi fost consiliată înainte şi după testare, conform legii, de către angajaţii laboratorului, nu au ajuns în posesia ei, fiind trimise, prin intermediul unei colege, direct angajatorului, iar acesta a dat-o afară pe tânără fără explicaţii.
Prin intermediul Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS) Constanţa, tânăra a sesizat DSP, care, la rândul ei, a făcut un control la Centrul Cermed.
Reprezentanţii DSP au constatat că recepţionera de la centrul medical a înmânat rezultatele testului HIV altei persoane decât celei căreia i se prelevase sânge pentru analize şi fără a o legitima pe persoana respectivă.
În plus, conform buletinului de analize care a intrat în posesia DSP, rezultatul testului HIV/SIDA este incert, astfel că nici măcar nu se poate spune dacă tânăra este sau nu infectată HIV.
"Centrul medical ar fi trebuit să trimită pacienta la DSP pentru ca testarea să fie repetată, probele fiind trimise la Bucureşti", a mai spus Constantin Dina.
În urma problemelor constatate, privind încălcarea procedeelor şi protocoalelor privind respectarea confidenţialităţii diagnosticului şi a consimţământului pacientului, reprezentanţii DSP Constanţa au decis să amendeze laboratorul cu 200.000 de lei.
Citește și:
Femeie concediată de şef pentru că are HIV. Testul i-a fost făcut pe ascuns
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu