Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, despre atentatul de la Kabul: Condamn acest atac îngrozitor

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, afirmă că misiunea diplomatică a Regatului Unit 'va continua să lucreze strâns' cu autorităţile române pentru a afla detalii despre atacul de la începutul acestei săptămâni de la Kabul, în urma căruia un român a murit, iar altul este rănit. 

'Am aflat cu deosebită tristeţe de uciderea unui membru al misiunii diplomatice a României la Kabul şi de rănirea unui alt oficial al reprezentanţei diplomatice în atacul terorist de luni. Condamn acest atac îngrozitor. Transmit condoleanţe familiilor victimelor. Acest incident scoate în evidenţă curajul, dar şi sacrificiul imens al României, al comunităţii internaţionale şi al poporului din Afganistan care sunt hotărâţi să sprijine guvernul afgan pentru a înfrânge terorismul', precizează diplomatul, într-un comunicat al Ambasadei Regatului Unit, transmis miercuri.

El adaugă că 'ambasada britanică la Bucureşti va continua să lucreze strâns cu Ministerul Afacerilor Externe din România şi cu întregul guvern, sprijinind eforturile care se fac pentru stabilirea detaliilor acestui incident'. Marţi seara, MAE a informat că un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost grav rănit în urma atacului terorist de la Kabul. 'În cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în cadrul campusului în care îşi desfăşoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetăţenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit', preciza MAE.

Cetăţeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, anunţa ministerul român. MAE menţiona că atât şeful misiunii diplomatice, cât şi şeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuaţi într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol. Un atentat sinucigaş, revendicat de talibani, a avut loc în centrul capitalei afgane Kabul, la scurt timp după o întâlnire între preşedintele Ashraf Ghani şi emisarul american Zalmay Khalilzad dedicată proiectului de acord de pace cu insurgenţii afgani, după cum a transmis AFP.

Atacul a survenit într-un moment în care la televiziunea afgană era difuzat un interviu cu Zalmay Khalilzad, în care acesta a vorbit despre un posibil viitor acord de pace cu talibanii. Marţi dimineaţă, Ministerul de Interne al Afganistanului anunţa că numărul morţilor în urma atacului cu maşină-capcană revendicat de talibani şi care a vizat o tabără locuită de străini la Kabul a urcat la 16, potrivit dpa. Alte circa 120 de persoane au fost rănite în atac, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel