Viitoarea vizită a preşedintelui Francois Hollande în România este pregătită 'în mod activ' de autorităţile franceze, a anunţat joi ambasadorul Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul, în discursul susţinut la recepţia de Ziua Naţională.
'Domnule preşedinte, (...) v-aţi deplasat de două ori în Franţa în cursul anului 2015. L-aţi invitat pe preşedintele Hollande să vină în România. Prim-ministrul României, domnul Cioloş, s-a deplasat în Franţa în cursul acestui an, de asemenea de două ori. Domnul Hollande a răspuns pozitiv şi aş spune chiar foarte pozitiv la invitaţia dumneavoastră. Pregătim în mod activ această viitoare vizită, care ar trebui să fie la înălţimea relaţiilor noastre', a afirmat Francois Saint-Paul, adresându-se preşedintelui Klaus Iohannis, prezent la recepţia de 14 iulie.
Ambasadorul Francois Saint-Paul a subliniat că sunt multe lucruri care apropie Franţa şi România.
'Aş putea să zic chiar că totul ne apropie. Noua Foaie de parcurs a Parteneriatului strategic, semnată de domnul Cioloş şi domnul Valls, la Paris la 10 iunie este o dovadă în acest sens. De multă vreme nu au mai avut loc schimburi atât de intense între miniştrii ţărilor noastre, din toate domeniile. Aşteptaţi multe lucruri din partea Franţei şi noi aşteptăm multe din partea României. Suntem ambiţioşi', a afirmat diplomatul francez.
El a menţionat că Franţa şi România dezvoltă împreună proiecte economice pe termen lung.
'De exemplu, uzina Airbus Helicopters din Braşov, urmând modelul reuşitei realizate de Dacia-Renault. Camera de Comerţ şi Industrie Franceză din România multiplică proiectele, ideile, propunerile', a arătat ambasadorul Francois Saint-Paul.
În iunie, premierul Dacian Cioloş anunţa, după semnarea Foii de parcurs actualizate a Parteneriatului strategic româno-francez, că domeniul economic este unul prioritar, pe care cele două ţări conlucrează, în acest context preşedintele Francois Hollande urmând să vină în septembrie la Bucureşti însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News