Ambasada SUA, la Ierusalim. Palestina cere sprijin Iordaniei

Tudor Curtifan / 31 ian 2017 / 10:14 Salveaza PDF Comentarii
Zidul plangerii
Zidul plangerii

Vicepreședintele american Mike Pence și regele Abdullah al II-lea al Iordaniei au discutat luni, la Washington, despre posibila mutare a ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, a informat purtătorul de cuvânt la Casei Albe, Sean Spicer.

În cursul întrevederii, care a avut loc la reședința vicepreședintelui Pence, acesta a salutat punctul de vedere al suveranului iordanian cu privire la acest posibil transfer și a reiterat că SUA se află în primele etape ale procesului decizional, a indicat Spicer.

La câteva zile după instalarea în funcție a președintelui Donald Trump, un cotidian israelian a scris că noua administrație de la Washington se află "în primele etape" ale discuțiilor referitoare la mutarea misiunii diplomatice la Ierusalim, scrie Agerpres.

Mișcarea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâșia Gaza din 2007, a reacționat avertizând că, prin mutarea ambasadei, SUA "vor depăși toate liniile roșii".

Situația este foarte tensionată întrucât Israelul proclamă întreg Ierusalimul capitala sa, inclusiv Ierusalimul de Est, partea majoritar palestiniană a oraşului, pe care Israelul a ocupat-o şi anexat-o în 1967.

Radio Israel a relatat săptămâna trecută că președintele palestinian Mahmoud Abbas a solicitat sprijinul Iordaniei pentru deschiderea unui canal de comunicare directă cu administrația Trump.

Conform purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Mike Pence și regele Abdullah al II-lea au mai luat în discuție modalități de accelerare a eforturilor coaliției internaționale militare conduse de SUA pentru înfrângerea Statului Islamic și de promovare a unei soluții politice la conflictul sirian.

Vicepreședintele american și suveranul iordanian s-au mai referit la cele mai bune căi de a avansa spre un acord cuprinzător între Israel și palestinieni, se mai arată în comunicatul Casei Albe.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24