În condițiile în care toții ochii sunt ațintiți spre precizările lui J.D. Vance, Ambasada SUA la București atrage atenția asupra unei declarații a lui Pete Hegseth.
CITEȘTE ȘI - J.D. Vance, despre anularea alegerilor din România: Suspiciuni șubrede ale unei agenții de informații
Toți ochii au fost astăzi ațintiți pe declarațiile vicepreședintelui Statelor Unite ale Americii, J.D. Vance, care a spus că anularea alegerilor prezidențiale din România a fost fundamentată „pe suspiciunile șubrede ale unei agenții de informații și presiunile enorme din partea vecinilor săi continentali”.
Fără doar și poate că mențiunea oficialului de peste ocean este extrem de importantă pentru România, însă Ambasada SUA la București pune reflectoarele pe o declarație la fel de importantă, a secretarului apărării de la Washington D.C., privitoare la Alianța Nord-Atlantică.
„Lumea este mai sigură - mai liberă - atunci când alianța NATO este puternică.”, a spus secretarul apărării SUA, Pete Hegseth, citat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, vineri seara.
CITEȘTE ȘI - Ciolacu, prima reacție după declarațiile lui J.D. Vance
Reamintim că ieri, Pete Hegseth a opinat în favoarea creșterii cheltuielilor pentru apărare din partea statelor europene din blocul comunitar. El a spus că nu este suficient nici 2%, nici 3% și nici 4%, ci este necesar de alocarea de 5% din PIB pentru apărare.
„Nu vă înșelați, președintele Trump nu va permite nimănui să-l transforme pe Unchiul Sam în „Unchiul Sucker””, a declarat Hegseth într-o conferință de presă la sediul NATO de la Bruxelles, spunând că Europa ar trebui să fie în primul rând responsabilă pentru apărarea pe continentul european.
„NATO este o mare alianță, cea mai de succes alianță de apărare din istorie. Dar pentru a rezista în viitor, partenerii noștri trebuie să facă mult mai mult pentru apărarea Europei.
2% este un început, așa cum a spus președintele Trump. Dar nu este suficient. Nici 3%, nici 4% - mai degrabă 5% - investiții reale, urgență reală. Avem nevoie de cheltuieli semnificativ mai mari pentru apărare, așa că nu avem timp de pierdut”, a precizat șeful Pentagonului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News