Ambasada Franţei, deschisă vizitatorilor

Bogdan Cotigă / 14 sep 2018 / 15:22 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Sediul Ambasadei Franţei este deschis publicului în weekend, cei care s-au înscris să facă turul acestei clădiri ce datează de la finalul secolului XIX urmând să vadă un fragment din ceea ce înseamnă 'l'art de vivre a la francaise'.

Vineri, în prima zi a tururilor, ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, a prezentat, pentru jurnalişti, reşedinţa şi a vorbit atât despre obiectele elegante, martore ale unor discuţii istorice, cât şi despre liderii care au vizitat clădirea, de la Charles de Gaulle la Emmanuel Macron. 'Aceste obiecte au văzut, au trăit multe lucruri', a spus diplomatul în salonul de mese al ambasadei, unde, a povestit ea, a fost găzduit şi de Gaulle în 1968. Preşedintele francez a venit atunci în ţara noastră, a mărturisit ea, 'într-un moment destul de dificil în istoria României'. 'Ceea ce s-a întâmplat aici a declanşat o renaştere a relaţiilor franco-române', a afirmat aceasta. Masa pentru oaspeţi de rang înalt a fost creată pentru un grup de până la 30 de persoane iar vesela cea mai preţioasă este un set de porţelanuri de Sevres din 1910.

Toate acestea, a povestit Ramis, creează o atmosferă în care discuţiile la nivel înalt au loc într-un spirit special. 'Credem că relaţia între două ţări, pentru a se dezvolta în mod armonios şi pozitiv, trebuie să beneficieze de un cadru, de o atmosferă elegantă. Viziunea franceză este că acest context are influenţă asupra discuţiilor, bunei dispoziţii, stării celor ce negociază. Iar când oferim un cadru agreabil, rafinat şi care emană respect faţă de personalitatea pe care o găzduim, creăm condiţiile pentru o diplomaţie reuşită şi productivă. Aşa vedem noi lucrurile', a punctat ea. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27