Alpinistul orădean Csaba Varga va porni o expediție pe vârful Everest

Alpinistul orădean Csaba Varga va porni o expediție pe vârful Everest  /  Sursă foto: Pixbay
Alpinistul orădean Csaba Varga va porni o expediție pe vârful Everest / Sursă foto: Pixbay

Alpinistul maghiar al echipei Kalifa Alpin participă la expediţii montane din 2013, perioadă în care a reuşit să cucerească patru din cei 14 optmiari ai lumii fără a folosi butelii de oxigen. Această performanţă maghiară a fost depăşită doar de regretatul Erőss Zsolt, alpinist din Miercurea Ciuc, care a rămas un exemplu pentru Csaba Varga. El poate deveni primul etnic maghiar care ar putea escalada cel mai înalt vârf din lume, de 8 848 m înălţime, în cadrul Expediţiei Ungare Everest “Tisztán” (curat), fără oxigen suplimentar.

Csaba Varga a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, probabil, în decurs de o săptămână, va ajunge din Kathmandu, capitala Nepalului, în tabăra de bază, situată la altitudinea de 5 360 m pe Everest. Potrivit planului iniţial, Csaba Varga ar fi urcat pe vârful Everest dinspre China, dar acest lucru nu este posibil anul acesta, astfel că va începe escaladarea din partea sudică, dinspre Nepal. După cum a declarat, unul dintre avantajele traseului sudic este, de exemplu, faptul că este mai accesibil şi condiţiile meteo sunt mai stabile.

Alpinistul a subliniat că dificultatea reală în escaladarea unui optmiar este lipsa tot mai redusă a oxigenului în raport cu altitudinea. În regiunea de vârf, conţinutul de oxigen din aer este de doar 30% faţă de cel măsurat la nivelul mării.

“Se spune adesea că omul concurează cu timpul, deoarece deficienţa de oxigen are un efect drastic asupra întregului corp, de la temperatura organismului, la capacitatea de coordonare, până la circulaţia arterială” – a precizat alpinistul. Acesta a atras atenţia asupra faptului că alpiniştii cu butelii de oxigen nu percep aceste dificultăţi. Datorită aprovizionării constante cu oxigen, aceşti montaniarzi se află pe un “munte mai mic” cu aproximativ 2.000 m în ceea ce priveşte efectele asupra organismului, situându-se cu mult sub zona pericolului vital, precizează Hirado.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy