Alina Bica nu a făcut niciun denunţ și nu a săvârşit faptele pentru care este acuzată, spune avocatul

Alina Bica nu a făcut niciun denunţ în noul dosar, format din trei disjungeri făcute din primul dosar al acesteia, precizând că Bica a dat o declaraţie în care a arătat că nu a săvârşit faptele pentru care este învinovăţită, a declarat avocatul fostei șefe a DIICOT.

"Dosarul nou este format din trei disjungeri, făcute din şirul nenumărat de disjungeri din primul dosar, cele trei disjungeri au fost conexate într-un nou dosar de urmărire penală. Doamna Bica a dat o declaraţie referitoare la toate faptele care i se impută, asta nu înseamnă că a făcut vreun denunţ. Reiterez, doamna Bica nu a făcut niciun denunţ", a spus avocata Laura Voicu.

Ea a precizat că Alina Bica nu a recunoscut acuzaţiile şi a arătat în declaraţie că nu a săvârşit faptele pentru care este învinovăţită.

Citește și: ELENA UDREA, dezvăluiri pe Facebook, după ce a fost pusă sub control judiciar

Laura Voicu a mai spus că în noul dosar sunt disjungerile despre care se ştia şi care trebuia să se materializeze într-un fel sau altul. Ea a precizat că nu poate să spună cine a făcut denunţul, pentru că dosarul este în faza de urmărire penală şi nu are voie să divulge informaţii, în acest moment.

Întrebată dacă sunt vizate în noul dosar şi acuzaţiile că Alina Bica ar fi primit bani de la omul de afaceri Ioan Niculae, avocata Laura Voicu a spus că acestea nu au nicio legătură cu noua cauză. Ea a precizat că, în legătură cu aceste informaţii, deocamdată nu se fac cercetări.

Citește și: ALINA BICA: Ce conține documentul anunțat de LAURA VOICU - Surse

În acest dosar, disjuns din cel privind despăgubirea pentru un teren supraevaluat, joi au fost reţinuţi Alin Cocoş, fiul lui Dorin Cocoş, preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, şi Florentin Mihăilescu, fostul consilier al Alinei Bica. Procurorii urmează să ceară instanţei supreme arestarea preventivă a celor trei, dar şi a Alinei Bica, aflată deja în arest în dosarul în care este judecată pentru despăgubirea ilegală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel