Alina Bica, la ÎCCJ. Ce riscă fosta șefă a DIICOT

Alina Bica
Alina Bica

Alina Bica ar putea afla astăzi pedeapsa pe care o cere  procurorii în dosarul în care este acuzată că ar fi încercat să-l scape pe afaceristul Horia Simu de un dosar. Recent, Alina Bica a fost condamnată, în primă instanță, într-o altă cauză. 

UPDATE: Un procuror DNA a cerut luni magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostei şefe a DIICOT Alina Bica la închisoare cu executare, într-un dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită în legătură cu soluţionarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.

Solicitarea procurorului a fost făcută la ultimul termen al procesului în care sunt judecaţi Alina Bica, fostul şef al ANAF Şerban Pop şi omul de afaceri Horia Simu.

Reprezentantul DNA le-a spus judecătorilor că, la pronunţarea sentinţei, trebuie avut în vedere că Alina Bica avea calitatea de magistrat la momentul comiterii faptei. Procurorul a mai cerut confiscarea a 17.500 de euro de la Alina Bica şi menţinerea sechestrului pentru recuperarea acestei sume.

De asemenea, procurorul a cerut judecătorilor condamnarea la pedepse cu executare a celorlalţi doi inculpaţi din dosar, Şerban Pop şi Horia Simu.

Știrea inițială:

Potrivit referatului DNA,  Alina Bica este acuzată de luare de mită și participație improprie sub forma determinării cu intenție la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de abuz în serviciu.

Totodată, Șerban Pop, fostul șef ANAF, este acuzat de procurorii de complicitate la dare de mită, iar omul de afaceri Horia Simu de săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Astfel, DNA arată că, în cursul anului 2014, Șerban Pop a primit de la suspectul Horia Simu, om de afaceri, suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT, în scopul soluționării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.

[citeste si]

La data de 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Şerban Pop. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Horia Simu în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, fostului şef ANAF pentru ca acesta să o remită în scopul menționat mai sus, spun procurorii.

În schimbul banilor primiți, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfășurau acte de urmărire penală față de suspectul Simu Horia, lucru care s-a și întâmplat ulterior, potrivit aceleiași surse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel