Alice Cooper, Joe Perry şi Johnny Depp concertează la Bucureşti, pe 6 iunie

Muzicienii Alice Cooper şi Joe Perry şi actorul Johnny Depp concertează la Bucureşti, pe 6 iunie, sub numele de The Hollywood Vampires, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.

The Hollywood Vampires, super-grupul fondat de Alice Cooper în urmă cu un an, susţine un concert la complexul Romexpo din Capitală.

Biletele pot fi cumpărate începând de joi, din reţeaua Eventim. Un număr limitat de bilete au fost puse în vânzare, în presale, la preţurile de 149, 249 şi 439. După epuizarea acestora, preţurile vor fi de 169, 279 şi 459 de lei.

Hollywood Vampires a lansat albumul omonim de coveruri, pe 11 septembrie 2015, un tribut adus grupului cu care Alice Cooper obişnuia să consume alcool în anii '70, din care făceau parte, printre alţii, John Lennon, Keith Moon, Marc Bolan şi Harry Nilsson.

Pentru acest album, trupa a colaborat cu nume precum Slash, Paul McCartney, Brian Johnson şi Dave Grohl.

Pe lângă piese ca ”Jeepster” (T-Rex), ”Whole Lotta Love” (Led Zeppelin),  ”My Generation” (The Who) şi ”Manic Depression” (Jimi Hendrix), materialul de studio cuprinde şi două compoziţii originale, semnate de Johnny Depp şi Alice Cooper, între alţii.

Alice Cooper şi Joe Perry (Aerosmith) au concertat la Bucureşti în 2007, respectiv 2010.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel