EXCLUSIV  Alianţa PNL - USR PLUS, ce nu a mers. Dâncu: Votanţii lor s-au simţit frustraţi

Sociologul Vasile Dâncu a vorbit, la DC News, despre o problemă legată de alianţa PNL - USR PLUS care a funcţionat la Bucureşti pentru susţinerea lui Nicuşor Dan. 

"Explicaţia diferenţei (n.r. – între voturile luate de către partidele care l-au susţinut şi câte voturi a luat el) există şi poate că este mai mult politică decât sociologică. Pentru ca să funcţioneze o alianţă, fie că este de stânga, fie că este de dreapta, trebuie să întrunească unele condiţii: să fie făcută din timp, să aibă un program comun şi, evident, să fie o concordie între membri, între cele două, trei, patru partide care fac parte din alianţă. Acestea sunt câteva condiţii pe care nu le-a îndeplinit această alianţă ad-hoc pentru Bucureşti (n.r. – PNL – USR PLUS). Astfel, Nicuşor Dan nu a luat decât sub 50% din voturile PNL care a avut voturi consistente, pentru că a fost un târg politic făcut fără să existe un asentiment al celor care votau aceste partide. Şi au fost puşi în faţa faptului împlinit.

Pe de altă parte, PNL şi votanţii lor s-au simţit de la început frustraţi pentru că nu au avut ei un candidat la Primăria Capitalei. Candidatul la Primăria Capitalei este semnul forţei unui partid. Faptul că a fost un candidat conjunctural a făcut să avem acest vot mixt şi de asemenea foarte împărţit pe sectoare", a declarat Vasile Dâncu.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel