EXCLUSIV  Alertă economică: ”Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria României”. Scenarii despre ce urmează: Ne prăbușim?

scop.io/seng kui lim
scop.io/seng kui lim

Ce urmează în România? Ne prăbușim economic? 

Orban avertizează românii cu scenariul cel mai negru: fără bani de pensii și salarii

Premierul Ludovic Orban afirma, luni, că agențiile de rating nu ne-au retrogradat datorită promisiunilor Guvernului cu privire la măsurile economice responsabile. Liberalul spunea că agențiile de rating ”nu ne-au retrogradat, atenție, datorită credibilității angajamentelor privind stoparea cheltuielilor publice pentru care nu există resurse și a unei abordări în favoarea unei creșteri economice sănătoase, bazate pe investiții, pe creșterea productivității, pe creșterea competitivității.” România este acum la categoria BBB-. Dacă vom fi retrogradați, vom ajunge la ”junk”. Premierul mai afirma că, dacă vom fi retrogradați ”ne vom împrumuta din ce în ce mai scump, la un moment dat nu o să ne mai putem împrumuta și la un moment dat nu o să mai putem face față cheltuielilor, se poate ajunge în situația în care nu vom mai putea plăti nici pensii, nici salarii, nici subvenții, nici investiții, nici cheltuieli sociale”. 

Cîțu anunță o nouă analiză a agențiilor de rating în septembrie. Pică România la ”junk”?

În același timp, Florin Cîțu, ministru de Finanțe, invită PSD la Guvern, pentru o discuție și susține că ar fi de natură să-i determine pe social-democrați să facă pasul în spate, adică să renunțe la moțiunea de cenzură. ”Vă spun că o moţiune de cenzură deja se vede pe pieţele financiare” susține Florin Cîțu. Cu privire la criza financiară, afirmă: ”Nu ştie nimeni ce se întâmplă”. 

Băncile își iau măsuri în relația cu clientul

În septembrie, urmează noi evaluări ale agențiilor de rating. Băncile deja își iau măsuri de prevenire a unui blocaj. Creditele nu se mai acord la fel de ușor ca înainte, ci cu anumite condiții. Vezi aici mai mult: CREDITELE, tot mai greu de luat. Băncile și-au luat măsuri preventive, noi OBLIGAȚII

Socol anunță un record istoric: deficitul bugetar a explodat la 50 de miliarde de lei

Situația e mult mai dramatică văzută de economiști. Fostul strateg economic al PSD, profesorul Cristian Socol scrie astăzi pe Facebook: ”Vă imaginați în ce recesiune profundă se află România în condițiile în care la 7 luni deficitul bugetar a explodat la 50 miliarde lei, record istoric?”. El avertizează că dezastrul din finanțe ”va fi plătit de toti românii ani buni de acum înainte prin prețuri mai mari, taxe mai mari și scăderi de venituri, prin austeritate! Pregătiți-vă de aterizarea dură! Niciodată în istoria României nu s-au înregistrat asemenea derapaje în ceea ce privește deficitul bugetar și datoria guvernamentală! Mai poate opri cineva căderea în prăpastie?”. 

Vezi și: Câciu, avertisment: E dezastru la buget! Deficitul îl plătiți dumneavoastră, cetățenii României

În acest context economic complicat, economiștii estimează că-n România urmează încă 500.000 de concedieri. Și la nivel internațional, comentariile sunt din această perspectivă. Analiștii spun că ce e mai rău abia acum urmează, până acum fiind ținute în picioare industrii artificial, prin ajutoare de stat. Unii vorbesc despre o criză care ar dura până-n 2025. Semnalele nu sunt deloc optimiste, nu există niciun scenariu de revenire spectaculoasă niciunde în lume. 

Românii strâng cureaua

Prin urmare, ca simplu român, când afli că urmează ce e mai rău, că ești mai dator pe zi ce trece, că vei plăti datoria țării mult timp ce acum încolo, dar și că riști să rămâi fără loc de muncă, să ți se taie din salariu, unde mai adaugi că prețurile vor crește, ce faci? Încerci să reduci din cheltuieli, să strângi cureaua, cum se spune. Voiai să-ți iei o mașină nouă, să faci un credit? Mai aștepți. Ca tânăr, voiai să scapi de chirie și să te muți la casa ta? Mulți au scăpat de chirie întorcându-se la părinți. Înainte de pandemie, nu te uitai la prețuri? Acum o faci. Și asta se întâmplă cu românii care nu activează în industriile greu lovite de contextul epidemiologic. Oamenii își iau măsuri, fac economii, cheltuie cu moderație, se gândesc de două ori înainte să facă un pas financiar, așteaptă să vadă încotro o ia economia în 2020, amână planurile pentru 2021. 

Cum o face omul simplu, o face și investitorul. Toți ne facem calcule și analize de risc, de la omul simplu la investitorul major.

Și dacă adăugăm la această situație ”acuzația” că economia României se baza pe consum, astfel argumentându-se că era înfloritoare înainte de sfârșitul lui 2019, scenariul este cu atât mai urât. Dacă ne bazam pe consum, iar acum este mult redus, ce urmează sau, dur spus, unde ne prăbușim? 

În plus, să nu uităm că noi aveam probleme și înainte de pandemie, când am înregistrat un deficit excesiv și urma să intrăm în procedură europeană pentru a regla acest ”derapaj” economic. 

Nu știm oficial ce urmează. Vedem doar analize și alerte economice. Cred că românii au dreptul să știe dacă va urma o criză economică majoră, iar anunțul să nu fie întârziat de alegerile locale și parlamentare, cum s-a mai întâmplat în țara noastră. Dar, realist vorbim, nu se va întâmpla, niciun partid politic aflat la guvernare nu-și dă foc la valiză înainte de alegeri, decontând politic eșecul. Idealist însă, orice român ar vrea să știe ce urmează pentru a-și lua măsuri. 

*** Articolul prezintă declarații publice și o opinie****

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel