UPDATE: Planul Roșu, activat! Un pod s-a prăbușit. Mai multe victime

Este alertă în județul Gorj după ce un pod s-a prăbușit. Mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături. A fost activat Planul Roșu de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență. 

UPDATE:  Patru persoane au fost rănite la Stoina după ce traversau unui pod aflat în lucru a căzut, o femeie, cu cele mai grave leziuni, fiind preluată de un elicopter SMURD, iar celelalte victime, bărbaţi, fiind transportate la spitalele din Târgu Cărbuneşti şi Târgu Jiu.

"Două persoane (un bărbat şi o femeie) au fost prinşi de traversa căzută. Pompierii militari au intervenit pentru extragerea acestora. Alţi doi bărbaţi au suferit leziuni minore în urma accidentului. Femeia care a suferit leziunile cele mai grave urmează să fie preluată de elicopterul SMURD de pe stadionul din localitatea Stoina, unul dintre bărbaţi este transportat la spitalul din Târgu-Cărbuneşti, iar ceilalţi doi bărbaţi la spitalul din Târgu-Jiu", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

- Știrea inițială - 

Un pod s-a prăbușit în județul Gorj. Din primele informații se pare că persoana care a apelat la 112, șapte persoane ar fi fost rănite. Planul Roșu de intervenție a fost activat, susține România TV. 

Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise la fața locului, ambulanțe, dar și echipaje de descarcerare și un container multi-risc.

”Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență. Este vorba despre o traversă la un pod în lucru. Pentru că apelantul anunța șapte victime, a fost activat la nivelul județului Gorj, planul roșu de intervenție. Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit două victime, prinse sub dărâmături”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, în direct la România TV.

Autoritățile sunt la fața locului și acordă primul ajutor.

Vezi și: Greviștii de la Electrolux primesc câte 10.000 de lei pe zi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel