Alertă cu BOMBĂ pe Aeroportul Otopeni - UPDATE: Ameninţarea cu bombă a fost FALSĂ

Alertă cum BOMBĂ pe Aeroportul Otopeni / Foto: Pixabay, de  Rudy and Peter Skitterians
Alertă cum BOMBĂ pe Aeroportul Otopeni / Foto: Pixabay, de Rudy and Peter Skitterians

Este alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni.

UPDATE: Verificările efectuate de către instituțiile abilitate ale statului s-au încheiat și s-a constatat că amenințarea cu bombă a fost falsă, anunță CNAB.

Pasagerii urmează a fi îmbarcați iar aeronava Lufthansa, cu destinația Munchen, va decola în cel mai scurt timp.

Un apel anonim la 112 a amenințat că la bordul unei aeronave care trebuia să decoleze la ora 06.00 se află o bombă. Zborul LH 1655 cu destinația Munchen era programat la ora 6:00 și avea la bord 130 de pasageri.

Aeronava a fost parcată la o poziție izolată în vederea derulării, de către instituțiile abilitate ale statului, a procedurilor specifice de intervenție în cazul unei amenințări cu bombă, scrie Mediafax.

UPDATE:

În urma unui apel anonim la 112 care amenința că la bordul unei aeronave care trebuia să decoleze la ora 06.00 se află o bombă, s-a constituit o celulă de criză la nivelul Aeroportului Internațional Henry Coandă București, anunță SRI.

În cadrul acestei celule s-a stabilit evacuarea pasagerilor din aeronava și în acest moment pirotehnistii Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI efectuează cercetări, scrie Mediafax.

Amenințare cu bombă pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București

Compania Națională Aeroporturi București informează că aeronava aparține companiei aeriene Lufthansa, și urma să decoleze de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Zborul LH 1655 cu destinația Munchen era programat la ora 6:00 și avea la bord 130 de pasageri.

Aeronava a fost parcată la o poziție izolată în vederea derulării, de către instituțiile abilitate ale statului, a procedurilor specifice de intervenție în cazul unei amenințări cu bombă, acestea fiind încă în curs.

Pasagerii au fost debarcați și s-a procedat la verificările care se impun în aceste situații, în prezent aceștia fiind grupați în zona de îmbarcare a terminalului.

Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București se derulează în condiții normale și nu se înregistrează perturbări, mai precizează CNAB.

- ştirea iniţială - 

Este alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Un apel la 112 amenința că la bordul unei aeronave care trebuia să decoleze la ora 06.00 se află o bombă, transmite Mediafax. Forțele de ordine au intervenit urgent la fața locului și au evacuat toți pasagerii avionului. Acum fiecare bagaj este verificat.

În urma alertei, -a instituit o celulă de criză formată din specialişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi poliţiştii de la Transporturi Aeriene şi Frontieră, transmite Agerpres. În cadrul acestei celule s-a stabilit evacuarea pasagerilor din aeronava și în acest moment pirotehniștii Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI efectuează cercetări.

"În această dimineaţă, în jurul orei 6,00, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti - Serviciul Poliţie Transporturi Aeriene a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un avion care urma să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă Bucureşti va exploda", arată Poliţia Română.

Reamintim că în ultima vreme au existat mai multe alerte cu bombă, majoritatea în București. Acestea nu s-au confirmat. Rămâne de văzut ce vor stabili autoritățile și în acest caz. După ce avionul va fi verificat minuțios, cel mai probabil va fi deschisă o anchetă pentru a stabili și cine este cel care a dat alerta cu bombă la 112.

Alertă cu bombă la bordul unui avion de pasageri care zbura deasupra țării noastre. România a ridicat avioanele de luptă

A fost o alertă cu bombă la bordul unui avion de linie care zbura deasupra țării noastre, pe 19 martie. Ca urmare a acestui incident, conform procedurii, Forțele Aeriene Române au ridicat avioanele de vânătoare pentru escortarea aparatului de pasageri.

Aeronava a fost escortată din România până la Varșovia de avioane de vânătoare. E vorba despre un Airbusul A321 înmatriculat HA-LVI care opera în noaptea dintre sâmbătă și duminică un zbor pe ruta Kutaisi (Georgia) - Varșovia, informează Antena 3, care citează Boardingpass.ro.

În momentul în care s-ar fi aflat în spațiul aerian românesc, piloții ar fi informat controlorii de trafic aerian despre o alertă cu bombă. Ulterior, potrivit Ministerului Apărării din Ungaria, avionul companiei low-cost a fost escortat până la la ieșirea din spațiul aerian românesc de avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene Române. Avionul aparține companiei low cost maghiare Wizz Air. Autoritățile poloneze au verificat pasagerii, bagajele acestora și avionul care a operat zborul, însă s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel