Institutul pentru Politici Publice (IPP) invită principalii candidați la alegerile prezidențiale 2014 la o dezbatere electorală înainte de primul tur. Cinci candidați și-au exprimat deja acordul de participare.
UPDATE: Monica Macovei, candidat independent, a confirmat, de asemenea, prezența la confruntarea electorală, de miercurea viitoare, propusă de IPP.
"Am primit şi am acceptat invitaţia Institutului pentru Politici Publice, referitoare la dezbaterea care va avea loc miercuri 29 octombrie 2014. Le mulţumesc domniilor lor pentru această invitaţie şi mulţumesc media care susţine asemenea evenimente", a declarat Teodor Meleşcanu, potrivit Mediafax. Candidatul la alegerile prezidențiale a menţionat că din prima săptămână a campaniei electorale a "acceptat propunerea PSD pentru organizarea şi participarea alături de ceilalţi candidaţi la dezbateri televizate".
"Mai mult, în cursul acestei săptămâni am adresat şi eu, la rândul meu, către birourile de campanie ale celorlalţi 13 candidaţi, o nouă propunere de a ne întâlni în faţa electoratului român pentru a discuta şi aspecte care, într-adevăr, îi interesează pe cei chemaţi la urne. Din păcate nici în urma propunerii PSD şi nici în urma propunerii pe care am adresat-o eu nu am primit vreun răspuns", mai spune Teodor Meleşcanu.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat, joi, că PSD a transmis deja invitaţii oficiale către toţi candidaţii, primindu-se şi trei confirmări de participare. Potrivit Biroului de presă, până în acest moment au transmis confirmări de participare trei candidaţi, respectiv Teodor Meleşcanu, Gheorghe Funar şi Mirel Amariţei, în timp de Dan Diaconescu a confirmat într-o emisiune televizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu