EXCLUSIV  ALEGERI SUA. Următoarea mutare pentru Kamala Harris. Analiza momentului / VIDEO

Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu a analizat, la DCNews, cele mai controversate alegeri prezidențiale din istoria Statelor Unite ale Americii - confruntarea dintre Donald Trump și Joe Biden. De asemenea, a vorbit și despre Kamala Harris, vicepreşedintele ales al SUA.

Cu privire la Kamala Harris, „sunt, într-adevăr, o serie de discuții în legătură cu viitoarele competențe pe care ar urma să le aibă, inclusiv din perspectiva funcției de vicepreședinte al SUA. În marea lor majoritate aceste atribute sunt conferite de președintele însuși. Cred că în pregătirea unei viitoare preluări a președinției Statelor Unite - și eu cred că se are în vedere un moment în care Kamala Harris va face pasul în față - în special va primi atribuții legate mai mult de politica internă a Statelor Unite. Să nu uităm că provine dintr-o zonă etnică minoritară foarte interesantă, complexă. Din acest punct de vedere, comunitățile l-au votat într-o majoritate covârșitoare pe Biden. Răspunsurile pe care aceste comunități le așteaptă vor trebuie decise și transmise de președinția Statelor Unite”, a spus Cristian Diaconescu. 

„Deocamdată, există multe incertitudini. Cred că, din perspectiva politicii externe, având în vedere experiența uriașă a lui Joe Biden, acesta își va asuma majoritatea responsabilităților. Politica externă, politica europeană, competiția și rivalitatea cu China, elementele de securitate - cred că vor rămâne în responsabilitatea lui Joe Biden. Dar, treptat, dincolo de activitatea standard în Senat a vicepreședintelui Statelor Unite, Kamala Harris se va implica foarte serios în politica internă”, a mai spus analistul. 

SUA, sub președinția lui Joe Biden. Cristian Diaconescu, analiză „Pe Plan Extern”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel