Alegeri SUA. SUA: Un nou abandon în cursa pentru Casa Albă

Mihai Ciobanu / 29 aug 2019 / 07:36
Vot
Vot

Senatoarea de New York Kirsten Gillibrand a anunţat miercuri că se retrage din cursa pentru Casa Albă, cel mai recent abandon din cadrul primarelor democrate, în care este posibil să se înregistreze altele în perioada următoare, notează AFP.

"Este important să recunoşti când nu a sosit vremea ta", a declarat candidata de 52 de ani într-o înregistrare video. "Cred că pot fi mult mai utilă ajutând se ne unim pentru a-l înfrânge pe Donald Trump în 2020", a adăugat ea. Kirsten Gillibrand, prima membră a Senatului care a renunţat la luptă, nu a reuşit să se impună în sondaje cu o candidatură axată pe familie şi egalitatea între femei şi bărbaţi.

Opiniile sale în favoarea dreptului la avort nu i-au permis să se remarce, alţi candidaţi situându-se pe aceeaşi linie. Eşecul de a se califica pentru a treia dezbatere democrată organizată luna viitoare i-a fost fatal.

"Zi tristă pentru democraţi, Kirsten Gillibrand a abandonat cursa primarelor. Sunt mulţumit că nu şi-au dat seama că de ea îmi era frică!", a notat ironic pe Twitter preşedintele american, Donald Trump. În prezent, au mai rămas 20 de candidaţi democraţi care luptă să îl înlocuiască la Casa Albă.