€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. KLAUS IOHANNIS își face CAMPANIE ELECTORALĂ ca BARACK OBAMA: Și-a luat AUTOCAR

klaus_iohannis_targoviste_68708500
 

Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, pare să fi adoptat o metodă de campanie care l-a ajutat pe președintele SUA, Barack Obama, să obțină al doilea mandat la Casa Albă.

Klaus Iohannis se promovează prin ţară cu ajutorul unui autocar, aşa cum a procedat şi Barack Obama atunci când a candidat pentru al doilea mandat de președinte al SUA, transmite realitatea.net. Liderul PNL a apelat la un autocar nemţesc pentru promovare electorală, pe care l-a inscripţionat cu numele său, cu adresa de Facebook şi cu sloganul de campanie.

Autovehiculul are 24 de locuri, trei mese, frigider şi chiar şi un pat. Costă în jur de trei sute de mii de euro, dar liberalii nu l-au cumpărat, ci doar l-au închiriat pentru o perioadă.

Citește și: Iohannis, despre singura situație ce l-ar exclude din campania electorală

 

În 2011, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a început campania electorală pentru cel de-al doilea mandat într-un autocar ultrasecurizat, pus la dispoziţia sa de Serviciile Secrete americane. Vehiculul blindat folosit de Obama este dotat cu sistem de comunicare securizat şi semnalizări luminoase precum cele ale poliţiei. Mai mult, autocarul poate rezista unui atac cu rachetă, iar preţul acestuia se ridică la 1,1 milioane de dolari. Autocarul era iniţial destinat închirierii, dar Serviciile Secrete americane l-au cumpărat şi acum se află în parcul auto al Preşedinţiei SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close