Personalitățile care se află în închisoare sau în arest își pot exercita dreptul de a vota, însă nu toate.
Viorel Hrebenciuc, arestat în dosarul retrocedărilor, și Dan Voiculescu, condamnat în dosarul ICA, se numără printre cei care pot vota, arată B1 TV.
Printre persoanele care pot vota, la cele 93 de secții de votare din circumscripțiile electorale în raza cărora se găsesc închisorile, se numără Ioan Becali, Victor Becali, Gică Popescu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Gigi Netoiu și Cristi Borcea.
Și Sorin Roșca Stănescu și Sorin Ovidiu Vintu vor putea să voteze pentru președintele Romaniei.
George Copos nu mai are dreptul la vot, după ce a fost condamnat în dosarul Loteria. În aceeași stuație se află și Gigi Becali, Relu Fenechiu, Cătălin Voicu, Sorin Pantiș și Ioan Avram Mureșan. Ei și-au pierdut dreptul de vot pentru că, potrivit judecătorilor, s-au folosit de funcțiile publice pe care le-au deținut pentru a comite infracțiuni.
Chiar dacă a fost eliberat condiționat acum câteva luni, nici Adrian Năstase nu are dreptul să voteze la alegerile prezidențiale de duminică.
Persoanele arestate preventiv, cele aflate în arest la domiciliu sau cele aflate sub control judiciar pot să voteze, solicitând acest drept la directorul penitenciarului sau la șeful locului de deținere.
Astfel, Gabriel Sandu și primarul din Piatra Neamtț, Gheorghe Ștefan, cercetați în dosarulMicrosoft, dar și Adrian Duicu, Gheorghe Bunea Stancu sau Mircea Cosma pot să voteze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu