ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Lovitură cu efect pentru PRM. Listele, contestate în masă

Listele PRM pentru alegerile parlamentare sunt contestate în țară. Precedentul l-a creat o decizie din Tulcea, care a stabilit că listele trebuie să fie semnate de președintele partidului, care este, în acte, Corneliu Vadim Tudor. Neîndeplinind această condiție, listele PRM au fost respinse în Tulcea și Brăila. Deciziile instanței nu sunt definitive. PRM a făcut apel în ambele cazuri. 

Decizia din Tulcea se rostogolește, însă, în țară, și este folosită de partide pentru a ataca listele PRM. Președintele PRU Bihor, avocatul Ioan Romoşan, a contestat, în nume personal, listele Partidului România Mare (PRM) pentru alegerile parlamentare.

”Dacă se va admite, va produce înlăturarea Partidului România Mare dintre competitori. Noi, mâine, joi, vom avea termen la Curtea de Apel Oradea, unde am depus contestaţia - în nume personal, ca să câştigăm timp - cu o copie a deciziei Tribunalului din Brăila, unde s-au respins candidaturile” a declarat, miercuri, Romoşan, în conferinţă de presă. El candidează pentru Camera Deputaţilor, pe prima poziţie.

Romoșan a precizat că sunt mai multe contestații în țară împotriva listelor PRM. 

”Tribunalul Bucureşti, în dec 2015, apoi Curtea de Apel, în aprilie 2016, au respins un congres al partidului din 30 octombrie 2015 şi nu s-a acceptat înregistrarea unor noi structuri de conducere. În prezent, la Registrul partidelor politice, este conducerea aleasă în 2010, dar Corneliu Vadim Tudor a murit, iar secretarul general Gheorghe Funar nu mai este membru al PRM. Listele sunt semnate de un anumit Adrian Popescu. Prin urmare este o persoană autodesemnată. Nu te poţi autoînvesti într-o funcţie, şi chiar dacă te-ai autoînvesti, până nu îţi admite Tribunalul Bucureşti înscrierea ca şi conducere eşti ca oricine”, a declarat Romoşan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel