Alegeri legislative SUA. Femei musulmane, în premieră în Congresul SUA

Două femei musulmane ar putea ajunge în Congresul SUA, după alegerile legislative din 6 noiembrie.

Două femei musulmane sunt pe cale să fie alese în Congresul SUA la apropiatele alegeri legislative de la jumătatea mandatului care au loc la 6 noiembrie, ceea ce ar reprezenta o premieră în Statele Unite, mai ales într-un moment în care discursul anti-imigraţie face valuri la cel mai înalt nivel, relatează joi AFP.

Ilhan Omar, în vârstă de 37 de ani şi fostă refugiată somaleză, pare favorită în cursa pentru un loc în Camera reprezentanţilor într-o circumscripţie majoritar democrată din Minnesota. La rândul ei, Rashida Tlaib, în vârstă de 42 de ani, născută la Detroit într-o familie de imigranţi palestinieni şi fostă membră democrată a Camerei reprezentanţilor din statul Michigan, are cale liberă către Camera federală a reprezentanţilor, neavând rival în circumscripţia unde candidează. Dacă vor fi votate, Ilhan Omar şi Rashida Tlaib vor deveni primele femei musulmane din Congresul SUA, ridicând numărul musulmanilor din acest for la trei.

Resping politicile restrictive

Al treilea, Andre Carson, ar urma la rândul său să fie reales în circumscripţia sa din statul Indiana. Aceste evenimente istorice au loc într-un context în care Consiliul relaţiilor americano-islamice (CAIR) a înregistrat o creştere cu 21% a delictelor antimusulmane în primul semestru din 2018. Cele două candidate musulmane pentru Congres au poziţii diametral opuse preşedintelui Donald Trump şi Partidului Republican în chestiunea imigraţiei, respingând politicile restrictive susţinute de aceştia, dar şi în privinţa reformei sănătăţii, susţinând contrar republicanilor un sistem de sănătate universal.

Profilul celor două reflectă importanţa crescândă acordată de democraţii americani - mai ales în epoca Trump - unor probleme stringente cum sunt drepturile femeilor şi ale minorităţilor. Rashida Tlaib, cea mai mare din 14 fraţi, a devenit în 2008 prima femeie musulmană aleasă în parlamentul local din Michigan. În august, a câştigat alegerile primare din Partidul Democrat pentru desemnarea unui candidat la Congresul federal, într-un district cu populaţie majoritară de culoare. Cu toate acestea, în circumscripţia unde candidează nu sunt mulţi musulmani, a precizat pentru AFP Dawud Walid, director executiv al filialei din Michigan a CAIR, potrivit căruia identitatea etnică sau religioasă nu a jucat un rol prea mare în victoria Rashidei în faţa rivalilor săi de până acum.

Ilhan Omar poartă hijab

Neavând un adversar republican, Rashida Tlaib ar urma să fie aleasă la scrutinul de săptămâna viitoare pentru un mandat de doi ani în locul lui John Conyers, care şi-a prezentat demisia în decembrie anul trecut, după acuzaţii de hărţuire sexuală dar şi din cauza unor probleme de sănătate. La rândul ei, Ilhan Omar (foto), care pledează pentru învăţământ universitar gratuit, locuinţe pentru toţi şi reforma justiţiei penale, candidează pentru un loc în Congres într-o circumscripţie dominată de democraţi şi ar urma să-l înlocuiască pe Keith Ellison, care a fost primul musulman ales în Congres, în anul 2006.

Ellison renunţă la mandat pentru a candida la postul de procuror general în Minnesota. Ilhan Omar, care poartă hijab, a fugit de războiul civil din ţara sa la opt ani, emigrând împreună cu familia sa în SUA, după patru ani într-o tabără de refugiaţi în Kenya.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel