Alegeri în SUA. Biden se apropie şi mai multe de victorie. Avansul creşte

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Crește avansul lui Joe Biden în Georgia. Numărătoarea voturilor continuă în Statele Unite pentru a se stabili cine a câștigat alegerile prezidențiale. 

Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, s-a apropiat şi mai multe de victorie sâmbătă, când avansul său în statul-cheie Georgia s-a mărit, iar numărarea voturilor a continuat în alte câteva state, transmite dpa, scrie Agerpres. 

În Georgia, avansul lui Biden asupra preşedintelui Donald Trump a crescut sâmbătă dimineaţă la 7.248 de voturi faţă de 4.430 cu câteva ore mai devreme, au anunţat canale media, printre care CNN, citând autorităţi electorale.

Diferență foarte mică 



Dată fiind diferenţa foarte mică, este aproape sigură o renumărare a voturilor în Georgia, dar tendinţa actuală semnalează că aceasta ar confirma probabil avantajul lui Biden.

Dacă Georgia îi revine democratului şi acesta îşi păstrează avansul în Arizona, ar dispune de voturi suficiente pentru a trece pragul critic de 270 de voturi în Colegiul Electoral şi a deveni preşedinte.

Rezultatele sunt încă prea strânse pentru a fi declarată victoria unuia din candidaţi în câteva state, unde se numără voturile prin corespondenţă, cruciale în actualul context.

Avans față de Trump 



În Pennsylvania, democratul are 28.833 de voturi avans faţă de Trump. În Nevada, avantajul său a crescut la 22.657 de voturi, dar în Arizona a scăzut uşor la 29.861.

Dacă Biden învinge fie în Georgia, fie în Arizona, va mai avea nevoie de victorie în doar un stat pentru a-şi asigura voturile necesare care să-l propulseze la Casa Albă. În schimb, o victorie în Pennsylvania i-ar fi suficientă pentru a deveni preşedinte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel