Alegeri în Marea Britanie. Britanici sunt chemați azi la urne

Alegătorii din Marea Britanie au fost chemați joi la urne pentru alegeri locale având valoare de test pentru premierul Theresa May, în plină tensiune cu Bruxellesul asupra Brexit, în cadrul cărora urmează să fie reînnoite aproape 5.000 de mandate în consiliile locale, relatează AFP.

Din Anglia până în Scoția, trecând prin Țara Galilor, birourile de vot s-au deschis la ora locală 07:00 (06:00 GMT) și vor rămâne deschise până la 22:00, rezultatul fiind așteptat vineri, a doua zi.

Aceste alegeri intervin la mai puțin de un an de la referendumul istoric din 23 iunie 2016 privind ieșirea din Uniunea Europeană, al cărui rezultat divizează în continuare profund societatea britanică.

Scrutinul se derulează numai cu cinci săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate convocate de Theresa May, care speră să-și consolideze majoritatea în parlament, înainte de a se lansa în negocierile asupra Brexit cu Bruxellesul, care se prefigurează deja să fie dificile.

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a subliniat miercuri că ieșirea din familia europeană nu se va întâmpla "rapid și fără durere".

În replică, premierul conservator britanic a acuzat că oficialii europeni vor să "influențeze" rezultatul legislativelor din 8 iunie.

"Unii la Bruxelles nu doresc succesul negocierilor, nu vor ca Marea Britanie să reușească", a lansat ea. Cotidianul britanic The Guardian consideră că Theresa May a "declarat război Bruxellesului" prin acest "atac extraordinar", relatează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy