Alegeri Bulgaria. Protestatarii au propulsat un nou partid în top. Partidul lui Borisov, fruntaș

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Partidul premierului Borisov s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative din Bulgaria, potrivit sondajelor parțiale.

Partidului conservator al premierului bulgar Boiko Borisov, Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative din Bulgaria, cu circa 25% din voturi, potrivit sondajelor parţiale de la ieşirea de la urne, date publicităţii duminică seara după închiderea secţiilor de votare, informează AFP şi Reuters.

Însă votul protestatar a înregistrat un rezultat mai bun decât era aşteptat: noua formaţiune anti-elite şi anti-corupţie Există un Astfel de Popor (ITN) condusă de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov, cunoscut pentru criticile sale vehemente împotriva guvernului, se situează, potrivit sondajelor, umăr la umăr cu socialiştii, relatează Agerpres.

Potrivit Reuters, este de aşteptat ca negocierile pentru formarea unui nou guvern să dureze mai multe săptămâni şi nu poate fi exclusă nici organizarea de noi alegeri, ascensiunea spectaculoasă a partidului ITN complicând şi mai mult viitoarele negocieri.

Ce procentaj ar fi obținut fiecare partid



Potrivit unui sondaj al Gallup International, ITN s-a clasat pe locul doi, cu 17,1% din voturi, în timp ce un sondaj realizat de Alpha Research clasează partidul lui Trifonov pe locul trei, cu 15,2% din voturi, locul doi revenindu-i Partidului Socialist, cu 17,6%.

De asemenea, potrivit Gallup, GERB ar fi câştigat alegerile cu 25% din voturi, în timp ce potrivit Alpha Research partidul lui Borisov ar fi câştigat 25,7% din voturi.

Sondajele preelectorale dădeau Coaliţia formată din GERB şi Uniunea Forţelor Democrate (UDF) câştigătoare cu 28,1% din voturi, cu un avans de 8 puncte procentuale faţă de Partidul Socialist bulgar (BSP), în timp ce partidul lui Slavi Trifonov, era clasat pe locul trei în aceste sondaje, cu 12,7% din voturi.

Cu toate că victoria lui Borisov pare clară, GERB va avea nevoie de cel puţin alte două partide pentru a forma o majoritate. Or, toate partidele noi au transmis că nu se vor alia cu Borisov, iar socialiştii au exclus orice intrare într-o coaliţie împreună cu acesta. Dar nici opoziţia, foarte divizată, nu pare să se poată alia împotriva premierului conservator. De pildă, formaţiunea ITN refuză orice colaborare cu socialiştii, pe care-i consideră parte a castei oligarhice şi corupte formate în Bulgaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel