Alege soluțiile pentru aglomerația de pe DN1 - SONDAJ

Cu puțin timp înainte de a afla dacă autostrada Comarnic-Braşov se va construi sau nu, şefii de la Transporturi vin cu noi idei pentru ca drumul spre munte să nu mai reprezinte weekend de weekend un coşmar pentru şoferi. Soluțiile propuse sunt diverse - de la adăugarea unei a treia benzi pe DN1, până la construirea unor şosele care să ocolească staţiunile Comarnic şi Buşteni - și, foarte important, ar reprezenta o zecime din costul autostrăzii spre munte, iar implementarea ar fi mult mai rapidă.

O bandă în plus

Pentru a rezolva problema aglomerației de pe Valea Prahovei, şefii de la Transporturi propun realizarea unei a treia benzi pe DN1, între Comarnic şi Buşteni.

"Există zone unde se poate face a treia bandă. Lucrările încep în acest an. Lucrarea aceasta este aproximativ 100 de milioane de euro. Nu-s costuri enorme, dar rezolvă problemele critice", a declarat Ioan Rus, ministrul Transporturilor, citat de digi24.ro.

La început de weekend, când drumul se va aglomera spre munte, şoferii vor putea folosi şi banda suplimentară. Situaţia se va inversa la finalul zilelor libere, când aglomeraţia se mută dinspre staţiunile montane spre București.

O astfel de soluție de reducere a aglomerației a fost implementată rapid în Bulgaria, după ce a crescut volumul de trafic Giurgiu-Varna, pe partea de munte. 

Vezi și: Rareș Bogdan, revoltat: E inadmisibil. Ar trebui arestați

Centuri ocolitoare la Bușteni și Comarnic

Acestei măsuri i s-ar adăuga şi două centuri ocolitoare, la Buşteni şi Comarnic. Investiţia este binevenită, însă nu rezolvă mare lucru, atrag atenția edilii de acolo.

"A rămas să vină o echipă de proiectare să vadă care este soluţia optimă. Nu ştiu dacă o variantă ocolitoare a Comarnicului va rezolva problema traficului pe DN1", a declarat Vasile-Dorian Botoacă, primarul oraşului Comarnic, potrivit sursei citate.

Drumul județean Săcele - Câmpina

Şi drumul judeţean Săcele - Câmpina ar putea deveni o alternativă, dar numai după o investiţie de 45 de milioane de euro.

Proiectul autostrăzii, în impas

Toate aceste soluții "de avarie" sunt luate în calcul de autorități, în condiţiile în care construcţia autostrăzii spre munte reprezintă un proiect costisitor și de durată, care încă nu este sigur că se va realiza. Fără un pact politic, contractul nu se va semna la 15 februarie, a anunţat premierul. Realizarea şoselei de 53 de kilometri ar costa 1,8 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy