Alba: Pesta porcină africană, confirmată în premieră în judeţ, într-o gospodărie din Apuseni

Pesta porcină africană (PPA) a fost confirmată, joi, în premieră în judeţul Alba, la doi porci dintr-o gospodărie din comuna Vidra, sat Goieşti, în Munţii Apuseni, a anunţat Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cei doi porci, care nu erau crotaliaţi, au fost sacrificaţi de către proprietari, cadavrele au fost ecarisate, iar carcasele de carne distruse. DSVSA Alba a luat încă de miercuri primele măsuri, după ce au existat suspiciuni cu privire la prezenţa virusului PPA la cei doi porci, care prezentau semne clinice de boală. O echipă formată din mai mulţi medici veterinari, majoritatea din cadrul Serviciului Control Oficial Sănătate şi Bunăstare Animală, s-a deplasat la faţa locului pentru a începe ancheta epidemiologică.

'Porcii fuseseră sacrificaţi de către proprietari, s-a realizat ecarisarea cadavrelor, iar testele de identificare a genomului virusului PPA au confirmat prezenţa acestuia, analizele fiind efectuate în cadrul Laboratorului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor Alba şi, respectiv, la Laboratorul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti', se arată în comunicat.

Potrivit DSVSA, înainte de a fi confirmată, joi, existenţa virusului, s-a acţionat prin efectuarea dezinfecţiei exploataţiei afectate, a spaţiilor de adăpost, aleilor şi perimetrelor din împrejurimi, a ustensilelor şi materialelor, a obiectelor posibil contaminate, iar hrana pentru respectivele animale a fost neutralizată, în vreme ce carcasele cu carne au fost distruse. În gospodăria respectivă se aflau doar cei doi porci, care prezentau semne clinice de boală.

De la primele suspiciuni, exploataţia este ţinută sub observaţie sanitar-veterinară, s-a interzis introducerea altor porci, s-a restricţionat accesul persoanelor străine, pentru a reduce riscul propagării virusului, transmite DSVSA. De asemenea, la ieşirile din localitate au fost instalate filtre de dezinfecţie, iar pe o rază de 13 kilometri în jurul focarului s-a dispus intensificarea vânătorii porcilor mistreţi. Exploataţiile din împrejurimi vor fi atent supravegheate din punct de vedere sanitar-veterinar, arată DSVSA.

De asemenea, Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit, joi, în regim de urgenţă, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea PPA, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii. Pesta Porcină Africană nu a evoluat, până în prezent, pe teritoriul judeţului Alba. Prezenţa acestui virus în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel