Ajunul Bobotezei 5 ianuarie 2023. Vasile Ioana: Dacă nu ții post negru, fă următorul lucru alimentar

Vasile Ioana
Vasile Ioana

Joi, 5 ianuarie 2023, este Ajunul Bobotezei.

În Ajunul Bobotezei se ține post negru, nu se mănâncă și nu se bea nimic. Potrivit canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total.

Totuși, dacă nu puteți ține post negru, puteți ține post aspru. Părintele Vasile Ioana vă spune ce trebuie să faceți joi, 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei.

„Dragii mei, urmează trei zile importante: Ajunul Bobotezei, Boboteaza (Teofania) și Soborul Sf. Ioan Botezătorul. Mâine, în ajunul Bobotezei, cei ce sunt sănătoși vor ține POST NEGRU (fără hrană și fără apă până la apusul soarelui). Cei ce nu pot ține post negru, pot ține post aspru (fără hrană și fără apă până la ora 15:00, sau fără hrană, dar cu apă până la ora 15:00). Cei ce nu pot nici așa, vor ține post alimentar normal.

Cu toții vom încerca, mâine, să nu folosim ulei și să nu bem vin. Vom însoți postul alimentar de postul duhovnicesc (abținere de la orice ar putea aduce păcatul în viața omului).

De ce ținem post aspru în Ajunul Bobotezei?

În primul rând pentru faptul că această zi reprezintă pregătirea noastră spirituală pentru marea sărbătoare a Bobotezei, în care ne vom sfinți trupurile și sufletele prin gustarea apei sfinte și sfințitoare.

Pentru motivul că încă din această zi a Ajunului Bobotezei creștinii vor gusta Aghiasma Mare. Cei ce participați la slujba de sfințire a apei din Ajunul Bobotezei veți gusta Aghiasma Mare la finalul slujbei, iar cei ce nu participați, veți gusta Aghiasma Mare din sticla de anul trecut (pe care o aveți acasă), înainte de a mânca.

Postul din Ajunul Bobotezei are și o motivație istorică. În vremurile de demult, catehumenii posteau în ajun, iar de Bobotează primeau Taina Sfântului Botez, putând apoi să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. Așadar, mâine, bunul creștin postește, iar înainte de a mânca va gusta trei guri de Aghiasmă Mare. Tot mâine, bunul creștin va citi Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. Spor duhovnicesc!”, a fost mesajul transmis de părintele Vasile Ioana.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel