AID, apel la autorităţile române privind "cazul Bodnariu"

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) consideră că decizia autorităţilor norvegiene în "cazul Bodnariu" a fost una extremă, absurdă şi abuzivă în mod nejustificat, fără o anchetă socială serioasă desfăşurată în prealabil de inspectorii instituţiei Protecţiei copilului din Norvegia. Totodată, AID solicită autorităţilor române transparenţă prin comunicarea permanentă a detaliilor care pot fi făcute publice din ancheta aflată în desfăşurare, dar şi implicare mai activă a Asociaţiilor românilor de pretutindeni în scopul prevenirii apariţiei unor asemenea cazuri.

Cazul soţilor Bodnariu din Norvegia, care au rămas în luna noiembrie a anului trecut fără cei 5 copii după ce le-au fost luaţi de autorităţile norvegiene, şi riscă să fie decăzuţi din drepturile părinteşti, a scandalizat şi scos în stradă mii de oameni, atât în ţară, cât şi în străinătate, în semn de protest şi susţinere.

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei susţine necesitatea respectării legislaţiei de către toate persoanele, în orice stat din lume s-ar afla, însă consideră că decizia autorităţilor norvegiene a fost una extremă, absurdă şi abuzivă în mod nejustificat, fără o anchetă socială serioasă desfăşurată în prealabil de inspectorii instituţiei Protecţiei copilului din Norvegia", transmite AID.

[citeste si]

Mai mult decât atât, AID cataloghează drept "o greşeală de diplomaţie în relaţiile bilaterale comunicarea deficitară a autorităţilor norvegiene cu cele ale statului român prin lipsa furnizării informaţiilor referitoare la acest caz cu puternic impact social şi prin întârzierea, cu aproape două luni, a răspunsului la solicitarea transmisă Ministerului norvegian pentru Protecţia Copilului de către Ambasada României în Norvegia în vederea discutării cazului familiei Bodnariu. Neîncălcând principiul confidenţialităţii în cauze de acest fel, avem dreptul la o informare punctuală, responsabilă, demnă", notează AID, care salută însă "implicarea şi demersurile depuse de către autorităţilor române, respectiv de către Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, Prim-ministrul României, domnul Dacian Cioloş şi de către Ministrul Afacerilor Externe, domnul Lazăr Comănescu în scopul asigurării respectării drepturilor omului pentru toţi cetăţenii români, oriunde s-ar afla, având ca prioritate interesul copiilor acestora, însă le solicită în continuare să acorde o atenţie sporită în vederea nerepetării unor astfel de cazuri şi să vegheze la respectarea drepturilor Diasporei oriunde s-ar afla".

Pe de altă parte, până la finalizarea anchetei şi pronunţarea justiţiei norvegiene în acest caz, AID solicită 
autorităţilor române transparenţă prin comunicarea permanentă a detaliilor care pot fi făcute publice din ancheta aflată în desfăşurare, dar şi implicare mai activă a Asociaţiilor românilor de pretutindeni în scopul prevenirii apariţiei unor asemenea cazuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel