Ai MUNCIT în străinătate mai mulți ani și VREI să revii acasă în România? TREBUIE neapărat să știi asta

Ministru Muncii, Violeta Alexandru, a explicat cum pot obține calificare profesională în țară românii care au muncit mai mulți ani în străinătate, fără a mai avea nevoie de alte cursuri.

"Preocupările mele pentru a îi sprijini pe cei care vor și pot să muncească...

S-a vorbit mult în ultima vreme despre românii întorși din străinătate după o perioadă lucrată acolo și despre faptul că, odată reveniți în țară, nu își găsesc locuri de muncă. Deși, din discuțiile avute cu mediul de afaceri, cererea în anumite domenii și pentru anumite specializări este mare. În încercarea de a găsi soluții pentru aceștia și nu numai, am venit cu măsuri active de stimulare a ocupării locurilor de muncă prin acordarea unor stimulente pentru acele firme care angajează zilieri și sezonieri.

Puteți obține recunoașterea experienței profesionale

Personal, cred că pe parcursul vieții profesionale este important să evoluezi, să faci următorul pas, să te preocupe să dezvolți profesional, pentru că doar așa iți poți asigura creșterea veniturilor și implicit, îți crește calității vieții.Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să știe că, accesul sau exercitarea anumitor activități cu calificări de nivel mediu, necesită ca dovadă suficientă a cunoștințelor și aptitudinilor, exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale face recunoașterea experienței profesionale în baza unei declarații pe proprie răspundere dată în fața notarului din care rezultă experiența profesională și a prezentării unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate, si emite un Atestat de Recunoaștere a Experienței Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE.

Este important să munciți legal

Am avut curiozitatea sa consult Registrul atestatelor de recunoaștere în România a experienței profesionale aflat în coordonarea Ministerului. Din 2016 și până în prezent un singur atestat eliberat. Unul singur. Nici cereri nu au fost foarte multe. Cam 15 pe an. Mi se spune că persoanele care solicită un astfel de atestat nu reușesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale. Aici altă discuție.

Revin asupra importanței de a lucra cu forme legale. Mai sunt situații în care deși au lucrat cu forme legale, nu pot obține documente. Aici mă gândesc să aplic modelul formularelor europene pentru recunoașterea vechimii în muncă pentru pensie, comunicate de instituțiile statelor membre unde s-au înregistrat contribuții.

Ai muncit legal, ai calificare profesională

Impresia mea este că nu s-a făcut suficientă promovare și că oamenii pur și simplu nu știu. Oamenii nu știu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare și că Statul le poate facilita recunoașterea automata a acestor calificări obținute. Cu o singura condiție. Să fi lucrat cu forme legale și să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu. De exemplu, după 12 ani lucrați în Italia la o firmă de instalații sanitare, persoana se poate angaja pe un asemenea post în România, fără a fi nevoie de alte cursuri de formare profesională costisitoare.

Românii sunt foarte respectați în străinătate când vine vorba de calitatea muncii și seriozității lor. Tocmai pentru acest lucru, trebuie respectați și sprijiniți atunci când revin în țară și vor să muncească.Pentru că mi se pare important și pentru că acesta este momentul în care oamenii au nevoie de sprijin, voi acorda toată atenția acestui subiect.", a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Preocupările mele pentru a îi sprijini pe cei care vor și pot să muncească... S-a vorbit mult în ultima vreme despre...

Publicată de Violeta Alexandru pe Vineri, 9 octombrie 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel