Ahmadinejad propune o soluţie simplă pentru conflictul israeliano-palestinian: Fiecare să se ducă acasă la el

Iranian-President-Mahmoud-Ahmadinejad
Iranian-President-Mahmoud-Ahmadinejad

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a sugerat duminică "o soluţie simplă" pentru reglementarea conflictului israeliano-palestinian, care prevede ca "fiecare să se întoarcă acasă la el".

"Dacă cei care susţin regimul sionist vor să rezolve situaţia, soluţia este simplă. Fiecare să se întoarcă acasă la el", a declarat Ahmadinejad, în cursul unei conferinţe internaţionale la Teheran, în timp ce ONU discută cererea de aderare a unui stat Palestina.

"Oameni sărmani au fost aduşi în Palestina cu promisiunea că li se va asigura securitatea şi locul de muncă, în timp ce palestinienii au fost transformaţi în refugiaţi. Acum, palestinienii trebuie să se întoarcă acasă la ei şi ceilalţi să revină de unde au fost aduşi", a declarat preşedintele, aplaudat de asistenţă, scrie Mediafax.

Ghidul Republicii islamice Iran, Ali Khamenei, a declarat cu o zi înainte, la aceeaşi conferinţă, că orice plan care duce la divizarea durabilă a Palestinei "este inacceptabil".

El a calificat din nou Israelul drept "tumoare canceroasă" şi "ameninţare permanentă" pentru regiune, aşa cum face la toate intervenţiile sale pe această temă.

Conferinţa internaţională privind Palestina, care s-a deschis sâmbătă la Teheran, reuneşte oficiali parlamentari din circa 20 de ţări, precum şi personalităţi palestiniene, ca liderul Hamas, Khaled Meshaal, sau cel al Jihadului Islamic, Ramadan Abdallah Shellah.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel