Aflat în România, Steven Seagal a făcut o vizită surpriză - FOTO

Aflat în România, actorul Steven Seagal a făcut duminică o vizită surpriză la adăpostul de câini din Giurgiu "Dogtown".

Actorul american a revenit la "Dogtown" însoțit de soție și de băiatul său, care, așa cum a afirmat vedeta, "voia neaparat sa vadă cățeii pe care tatăl său îi ajută în România". După ce l-a vizitat pe Grivei, cățelul adoptat la distanță în luna noiembrie din 2013, familia a ales să sprijine încă doi pui, în vârstă de 7 luni de zile, abandonați recent pe străzi împreună cu mama lor. Băiatul actorului a botezat cățeii Bushi (care înseamnă "războinic") și Ringo (numele primului cățel pe care l-a avut).
 
"Locul câinilor nu este pe străzi", a spus actorul în timpul vizitei.
 
"Fiecare dintre noi se poate implica, în paralel cu autoritățile. Este atât de simplu să adopți, măcar la distanță, dacă nu poți lua acasă un cățel abandonat", a continuat Steven Seagal.
 
Dat fiind că programul filmărilor din România nu îi permite să ia acasă câinii din centrul de protecție și pentru că are deja alții, actorul a dorit să ajute din nou proiectul printr-o noua donație de peste șase tone de mâncare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel