Află cum pot afecta revoltele din lumea arabă aderarea României la Schengen

schengen
schengen

Revoluţiile arabe ar putea influenţa indirect aspiraţiile României şi Bulgariei de aderare la Schengen, acestea alimentând temerile europenilor cu privire la o eventuală scăpare de sub control a situaţiei imigraţiei ilegale, afirmă un expert, citat de The Sofia Echo în ediţia electronică.

O coaliţie influentă de state membre ale Uniunii Europene (UE) nu doreşte să permită celor două ţări să adere, în această lună, la Schengen, existând un risc de amânare pe o perioadă cuprinsă îmtre şase luni şi câţiva ani, precizează Marin Lessenski, expert al European Policy Initiative (EuPI) din cadrul Open Society Institute, informează Mediafax. Acest grup de oponenţi nu are o singură listă clară cu argumente, dar doreşte să introducă noi criterii, de ordin politic, pentru a permite intrarea celor două ţări în zona Schengen.

În opinia lui Lessenski, revoluţiile arabe reprezintă un factor impredictibil, care ar putea aduce extinderea şi consolidarea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria sau, din contră, Uniunea ar putea să păstreze situaţia actuală şi să refuze, pentru moment, schimbarea. Pentru a depăşi acest impas, Bucureştiul, Sofia şi criticii lor ar trebui să înceapă imediat dialogul pentru a ajunge la o soluţie comună, care ar putea include noi măsuri compensatorii, cu scopul de a atenua îngrijorarea publică, subliniază expertul bulgar.

Se pare că cele două ţări "se află, din nou, în momentul şi la locul nepotrivite", comentează el, precizând că principalul argument pentru amânare este "lipsa de încredere că cele două ţări pot proteja frontierele externe, într-o regiune strategică a Europei". Bucureştiul şi Sofia par să fie "prizonierele" motivelor pentru care aderarea la Schengen este amânată, pentru că acestea fie nu ţin de ele, fie nu au legătură directă cu criteriile de aderare, apreciază expertul.

Dar există două lucruri "alarmante" în situaţia curentă, în opinia lui Lessenski. Primul este că schimbarea cea mai "serioasă" a criteriilor de aderare la Schengen ar putea fi introducerea unui nou criteriu, de natură politică, suplimentar faţă de cele existente. Iar în al doilea rând, "practic, nu există niciun dialog între România, Bulgaria şi grupul criticilor lor, lucru care înseamnă că nu este de aşteptat, prea curând, o soluţie clară şi acceptată de toţi la această problemă". În paralel, această coaliţie a criticilor creşte tot mai mult în fiecare zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel