Află cine va construi orașul femeilor de carieră, unde bărbații vor fi interziși

islamiste
islamiste

Femeile islamiste, dornice de emancipare, vor avea propriul lor oraș. Acest proiect avangardist aparține autorităților din Arabia Saudită, care vrea să țină pasul cu lumea modernă și în ceea ce privește drepturile femeilor, fără să încalce însă prin asta stricta lege Sharia, care nu interzice femeilor să lucreze.

În Arabia Saudită sunt din ce în ce mai multe femei care vor să urmeze o carieră, drept pentru care Autoritatea pentru Proprietate Industrială saudită (MODON) va pune în aplicare proiectul de construcţie, în localitatea Hafuf, din estul ţării, a "oraşului femeilor" chiar începând cu anul viitor, pentru a împăca dorința femeilor de a munci, cu legea Islamică.

În pofida faptului că proiectul saudiților naște controverse, autoritățile se așteaptă să atragă investiții de peste 150 de milioane de dolari şi să creeze aproximativ 5.000 de locuri de muncă în industriile textilă, farmaceutică şi în cea de procesare a alimentelor, potrivit Daily Mail.

Într-o țară în care femeile reprezintă doar 15% din forța de muncă a regatului saudit, prin implemetarea acestui proiect, companiile şi liniile de producţie vor fi conduse în exclusivitate de femei, guvernanții apreciind că acestea doresc să joace un rol cât mai activ în dezvoltarea țării, deși  islamicii conservatori  nu privesc cu ochi buni dorința de emancipare a femeilor.

"Sunt sigur că femeile pot demonstra eficienţa lor în multe domenii şi în ramurile industriale care corespund cel mai bine cu interesele lor, cu natura şi priceperea lor", a declarat pentru cotidianul saudit, Al-Eqtisadiah, directorul adjunct al MODON, Saleh Al-Rasheed.

Deocamdată, în câteva orașe din Arabia Saudită, există câteva fabrici deţinute numai de către femei în anumite oraşe industriale, în timp ce o reformă a forței de muncă a femeilor a început deja să se facă simțită în sectorul serviciilor.

De asemenea, locul bărbaților din magazinele cosmetice și parfumerii a fost preluat de către femei din această vară, iar cea din magazinele de lenjerie a fost înlocuită încă de acum șase luni.

Cu toate aceste măsuri, Arabia Saudită este singura țară din lume unde femeile nu au voie să conducă mașina, iar dreptul la vot le va fi acordat în 2015, pentru alegerile locale, potrivit anunțului din septembrie 2011 al regelui Abdullah. Drepturile şi libertăţile femeii saudite sunt încă guvernate în proporţie covârşitoare de Islam, însă la Jocurile Olimpice 2012, regatul a trimis pentru prima oară femei sportive la Londra.

În pofida faptului că Wojdan Shaherkani s-a luptat la judo doar un minut cu Melissa Mojica, din Puerto Rico, prezența ei pe saltea a fost un moment revoluţionar pentru femeile din Arabia Saudită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel