EXCLUSIV  Afganistanul s-a PRĂBUȘIT sub conducerea talibanilor. Dungaciu: ”După 20 de ani, acest proiect a murit”. De ce au renunțat la democrație

Pixabay
Pixabay

Dan Dungaciu a vorbit, pentru DCNews, despre modul în care capturarea Afghanistanului de insurgenții islamiști va afecta regiunea, dar și lumea occidentală. 

”Depinde cum punem lumina, pentru că există mai multe perspective, evident. Dacă ne uităm la perspectiva mare, este limpede că eșecul din Afghanistan este și sfârșitul oricărei reintervenții occidentale, mai ales americane, care să se bazeze pe ideea de schimbare de regim și nation building (trad.: construirea unei națiuni), adică democratizarea, creerea unei națiuni care să își poată lua destinele în mâini. Altminteri spus, ideea că vom mai vedea forțe americane care să se ducă pe teren și nu doar să învingă, dar să și transforme acele societăți după chipul și asemănarea Americii, trebuie să ne-o scoatem din minte.

Asta a însemnat, de fapt, Afghanistanul. Dacă vom mai avea intervenții de aici înainte, vor fi intervenții foarte punctuale, care vor pedepsi un regim sau tip de acțiune, dar în niciun caz nu vor mai staționa trupele acolo pentru a reamenaja terenul, pentru a democratiza și a transforma societățile respective. Eșecul este evident în Afghanistan, a fost evident și în Orientul Mijlociu. Din acest punct de vedere, intrarea în Kabul înseamnă că după 20 de ani acest proiect a murit, indiferent cine va fi la Washington sau cine va decide politic”, a spus Dan Dungaciu, în exclusivitate pentru DC News. 

Democratizarea Orientului, un eșec occidental

Eșecul occidental asupra Orientului ar putea avea efecte pe termen lung nu numai în regiunea în cauză, ci și pentru alte alianțe internaționale. 

”NATO își va păstra dimensiunea militară propriu-zisă, dar mai puțin dimensiunea politico-militară, nu își va mai face iluzii. A fost un set mare de iluzii în Afghanistan. Trebuie să spunem că prima intervenție în Afghanistan a fost câștigătoare, victoria militară a fost covârșitoare și fulgerătoare. Înfrângerea proiectului, care era bazat pe ideea că poți schimba societăți după chipul și asemănarea ta, adică democratizarea poate fi răspândită peste tot în lume, indiferent de datele de pe teren. Așa ceva nu prea s-a întâmplat sau când s-a întâmplat cu succes a fost în urma Războiului al Doilea Mondial, când statele asupra cărora a fost aplicată această terapie au fost state învinse. În acest moment s-a crezut că în Afghanistan se poate democratiza societatea, că oamenii vor îmbrățișa acest proiect, vor fi părtași la acest proiect și vor duce mai departe proiectul când pleacă trupele americane de acolo. Din păcate, ce am văzut în Afghanistan a fost că, imediat ce trupele americane au plecat de pe teren totul s-a prăbușit ca un castel de cărți de joc. În ciuda faptului că americanii au investit 100 de miliarde de dolari în trupele regulate afgane, le-au dotat, au investit în proiectul de construcție națională, un proiect de construcție instituțională, totul s-a prăbușit. 

S-a prăbușit nu pentru că trupele afgane cantitativ nu erau mai numeroase decât cele talibane, erau mai numeroase pe hârtie. Pe hârtie erau și mai bine dotate, oficial le mergea bine, dar în realitate acele trupe nu au mai avut dorință să lupte, nu au mai simțit dorința de a lupta, de asta s-a prăbușit Kabulul și s-a prăbușit Afghanistanul atât de repede. Trupele alea erau doar pe hârtie, democrația era doar pe hârtie, guvernul era legitim doar pe hârtie, nimic nu a fost în realitate legitim. Soldații nu au mai vrut să lupte pentru un guvern care chipurile ar fi emanația unui proces democratic. Toată lumea și-a pierdut voința și credința în Afghanistan, astea nu poți să le inventezi de sus în jos. 

Occidentul se întinde atât cât se întinde, nu poți să îl faci mai mare. Nu poți să treci strada pe cineva, care, ca în celebrul banc, nu vrea să treacă strada. Ori afganii nu au vrut să treacă strada”, a mai spus Dan Dungaciu. 

Vezi și: UPDATE: Președintele afgan Ashraf Ghani a renunțat la putere. Mullah Baradar preia conducerea țării

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel