Afganistan. 600 de milioane de dolari în mâncare, opriți din cauza fetelor care nu au voie la școală

Sursă foto: Pixabay (Army Amber)
Sursă foto: Pixabay (Army Amber)

Banca Mondială a răspuns ultimei măsuri luate de talibani în privința educației fetelor și a blocat un stoc de 600 de milioane de dolari de alimente. 

Banca Mondială a suspendat patru proiecte în Afganistan în valoare de 600 de milioane de dolari, după ce talibanii le-au interzis fetelor să se întoarcă la școlile secundare. Obiectivele proiectelor au inclus îmbunătățirea educației, sănătății și agriculturii.

Ei au pus, de asemenea, un „accent puternic pe asigurarea faptului că fetele și femeile vor participa și beneficia de sprijin”, a transmis banca mai devreme.

Talibanii nu au permis redeschiderea școlilor

Săptămâna trecută, talibanii au anulat decizia de a permite școlilor să se deschidă după luni de restricții. Talibanii au spus că școlile se vor redeschide numai după ce a fost luată o decizie privind uniformele pentru eleve, în conformitate cu „legea Sharia și tradiția afgană”.

Inițiativa a atras condamnări la nivel internațional, în timp ce sâmbătă protestatarii s-au adunat lângă Ministerul Educației, în capitala țării, Kabul, pentru a cere redeschiderea școlilor.

Proiectele Băncii Mondiale au vizat oferirea femeilor și fetelor la fel de mult acces la servicii în Afganistan asemenea bărbaților.

Proiectele dedicate femeilor sunt finanțate de Fondul fiduciar pentru reconstrucția Afganistanului (ARTF), care a fost înghețat anul trecut după ce talibanii au preluat controlul asupra țării.

La începutul acestei luni, consiliul executiv al Băncii Mondiale a aprobat un plan de utilizare a peste 1 miliard de dolari din fond pentru a sprijini „nevoile urgente”, inclusiv pe cele din educație, agricultură și sănătate.

600 de milioane de dolari retrași de BM

Conform planului, banii nu urmau să fie predați autorităților talibane, ci trebuiau în schimb distribuiți prin agențiile și grupurile de ajutor ale Națiunilor Unite.

„Ca un prim pas, donatorii ARTF vor decide asupra a patru proiecte de aproximativ 600 de milioane de dolari pentru a sprijini nevoile urgente din sectoarele educației, sănătății și agriculturii, precum și mijloacele de trai ale comunității. Aceste 600 de milioane de dolari vor fi suplimentate cu alocări de la ARTF în cursul anului 2022, în măsura în care condițiile o permit. Această abordare în etape este concepută pentru a fi flexibilă și adaptabilă, recunoscând faptul că situația de pe teren rămâne fluidă”, a spus banca într-un comunicat din 1 martie.

BBC a transmis că proiectele vor fi reluate doar atunci când banca are încredere că obiectivele vor putea fi îndeplinite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel