Afganistan: Creştere puternică a numărului de omoruri asupra copiilor în ultimii ani (raport ONU)

Numărul omorurilor şi al cazurilor care aduc atingere integrităţii fizice a copiilor a crescut considerabil în Afganistan între 2015 şi 2018, comparativ cu precedenţii patru ani, conform unui raport al ONU publicat în această săptămână şi citat de AFP. 

În cursul acestei perioade, o echipă specială a ONU care monitorizează situaţia copiilor în conflictul afgan a constatat 14.202 de încălcări grave împotriva acestora în toată ţara, precizează acest raport al secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. 'Fapt alarmant, 12.599 de cazuri de crimă şi de atingeri aduse integrităţii fizice a copiilor au fost confirmate, ceea ce înseamnă o creştere de 82% comparativ cu precedenţii patru ani', precizează documentul, care estimează că amploarea reală a încălcărilor grave este probabil mai mare.

Raportul înregistrează '274 de cazuri de recrutări şi de exploatare a copiilor, 17 cazuri de violenţe sexuale comise asupra copiilor, 231 de cazuri de răpiri de copii, 832 de atacuri asupra şcolilor şi spitalelor şi 249 de cazuri de negare a accesului umanitar la copii'. Conform documentului, grupurile armate sunt principalele autoare ale încălcărilor grave, cu excepţia violenţelor sexuale, care sunt deseori imputate forţelor de securitate afgane.

În observaţiile şi recomandările sale, Antonio Guterres se declară 'profund tulburat de amploarea, gravitatea şi recurenţa încălcărilor grave la care sunt supuşi copiii în Afganistan, care continuă să sufere de pe urma conflictului armat'. 'Le cer tuturor părţilor să înceteze imediat toate încălcările', a adăugat el.

Şeful ONU s-a declarat de asemenea 'extrem de preocupat de creşterea considerabilă a numărului de victime printre copii, în special din cauza operaţiunilor aeriene desfăşurate de forţele guvernamentale şi proguvernamentale'. De la căderea regimului talibanilor, alungaţi de la putere la sfârşitul lui 2001 de o coaliţie internaţională condusă de SUA, Afganistanul rămâne marcat de violenţe regulate care îi afectează în principal pe civili, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel