Aeroport Braşov, anunţ: S-a semnat contractul

aeroport brasov
aeroport brasov

Consiliul Județean Brașov a semnat contractul în valoare de 31,5 milioane lei pentru construcția căilor de rulare și a suprafețelor de parcare pentru aeronave pe amplasamentul viitorului aeroport Braşov. 

Vineri, 29.06.2018, Consiliul Județean Brașov a semnat contractul în valoare de 31,5 milioane lei pentru construcția căilor de rulare și a suprafețelor de parcare pentru aeronave. Compania Porr Construct SRL are la dispoziție 110 zile pentru a finaliza lucrările, anunţă Asociaţia Pro Infrastructură.

"Mai departe, sunt necesare lansarea licitațiilor pentru construcția terminalului de pasageri și a turnului de control. Solicităm autorităților implicate eficiență și seriozitate în așa fel încât investițiile realizate până acum la acest obiectiv să poată fi exploatate cât mai curând. Reamintim faptul că pista de decolare-aterizare a Aeroportului Brașov fost finalizată în octombrie 2014, dar de atunci zace nefolosită.

Aeroportul Brașov-Ghimbav reprezintă fără doar și poate o necesitate atât pentru investitorii din zonă cât și pentru atragerea de turiști străini în cea mai importantă zonă turistică a țării. De asemenea, noua aerogară ar reprezenta o alternativă la Aeroportul Henri Coandă București-Otopeni, ce devine tot mai congestionat pe zi ce trece", se arată în anunţul asociaţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel