EXCLUSIV  Adrian Socaciu: El este românul care a pus la punct sistemul de gimnastică din Marea Britanie

Adrian Socaciu, președintele Institutului Sportiv Român, spune că ar trebui să luăm drept exemplu ceea ce a reuşit să facă Adrian Stan, românul care a pus la punct sistemul de gimnastică din Marea Britanie. 

"Există un român care a pus la punct sistemul de gimnastică din Marea Britanie, Adrian Stan. Astăzi, Marea Britanie obţine medalii la campionatele mondiale, campionatele europene, jocurile olimpice. A creat din gimnastică, performanţa este un rezultat, a creat o industrie, ceea ce înseamnă mediu privat, club. Acolo unde există dorinţă, se dezvoltă.

Vă dau un alt exemplu. Mă uitam în China, ceea ce înseamnă astăzi. În ultimii 2-3 ani de zile s-a orientat către SUA şi au văzut că sportul universitar este o religie. Au făcut un parteneriat cu americanii în tot ceea ce înseamnă sistem al sportului universitar. Au dezvoltat ligă de baschet, de fotbal american, de majorete. Au văzut valoarea dată de sport şi au dus-o în practică. Această luptă mondială se dă şi prin sport.

Ar trebui să ne uităm la asta şi să vedem potenţialul nativ al acestui popor şi cum şlefuim potenţialul, ce facem din el şi să fim din nou campioni. Eu cred că România campioană există în fiecare cetăţean şi că poate să devină o ţară campioană", a spus Adrian Socaciu, președintele Institutului Sportiv Român, la Interviurile DC News. 

Declaraţiile complete în video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel