Adrian Năstase, soluție pentru România privind criza imigranților

Adrian Năstase, fost premier și fost ministru de Externe, consideră că "problema refugiaților nu va putea fi dezinventată" și că România nu trebuie să plătească pentru frustrările fostului președinte Traian Băsescu. Fostul prim-ministru apreciază că țara noastră trebuie să ia decizii în trepte în acest sens, și chiar recomandă ce ar trebui făcut într-o primă fază. 

În opinia lui Adrian Năstase, "chestiunea refugiaților nu poate fi înțeleasă decât în contextul mai larg al reîmpărțirii sferelor de influență, după căderea comunismului — Iugoslavia, fosta Europă de Est, Iran, Irak, țările arabe, țările maghrebiene, Asia de sud-est.

Statul este configurat, in esentă, prin trei elemente fundamentale: teritoriu, populatie, guvern.

Angela Merkel amenință statele care nu vor să primească refugiați

Nu sunt vizate schimbări teritoriale (cu exceptia aplicării principiului autodeterminării popoarelor – interpretat, uneori, in formule partizane).
De aceea, conceptele la modă, in ultimii 25 de ani, au fost drepturile omului si drepturile minoritătilor, legate de problematica populatiei.
Reglementările internationale referitoare la refugiati, imigranti, azilanti au evoluat foarte mult iar Spatiul Shengen, Acordul de la Dublin, protejarea frontierelor externe ale UE trebuiau să ofere un filtru pentru a fi acceptati in Europa doar cei cu „valoare adăugată" mai mare. La fel ca si sistemul de imigrare si de vize din SUA sau Canada.
Cei care care au sprijinit valul masiv de refugiati spre Europa au dat peste cap intregul sistem clasic de protectie. Probabil ca in felul acesta s-a schimbat agenda publica internationala si va fi afectata solidaritatea europeana. Este clar ca barcile din Nordul Africii nu vor ajunge si pe coastele SUA", a scris, luni, pe blogul personal, Adrian Năstase. 

Năstase: România nu trebuie să plătească pentru frustrările lui Băsescu

Fostul premier continuă, notând că "Problema refugiatilor nu va putea fi dezinventată. Ea va avea nevoie de solutii.
Disputa intre stanga si dreapta europeană se concentreaza in formula solidaritate vs securitate – cu un grad mai mare de demagogie din partea stângii. Evident, unele tări vor incerca să preia din cosul cu fructe doar pe cele mai valorase. Si analiza demografica va juca un rol important.
Traian Băsescu se felicita că România a ratat in 2011 singurul obiectiv important al său de politică externă – intrarea in Spatiul Shengen. Incă o dată, tara noastră nu se găseste, acum, la o masă comună, acolo unde se vor lua decizii. Sigur, Băsescu vrea să se răzbune pentru esecul său dar România nu trebuie să plătească pentru frustrările sale.
România nu trebuie să fie afectată major de aceste valuri de imigrare. Dar ea nu poate să se izoleze, in acest context. Fără să am toate informatiile, cred că ar trebui luate decizii in trepte. Prima ar putea fi alinierea la pozitiile tarilor din Grupul Visegrad – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia, care refuză cotele de alocare. In felul acesta si puterea de negociere in momentele viitoare va fi mai mare", conchide Năstase.

Victor Ponta: Nu putem primi mai mulți refugiați decât avem capacitatea

Legat de același subiect, premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că "România trebuie să fie o țară europeană și să fie solidară cu tot ceea ce se întâmplă în Europa, că solidaritatea înseamnă drepturi și obligații, adică avem aceleași obligații cu celelalte țări, trebuie să avem și aceleași drepturi și iată că acum poate se constată ce nedreptate s-a făcut României cu Schengen și, dacă suntem solidari la obligații, suntem solidari și la drepturi și tocmai țările care acum ne cer să fim solidari în problema refugiaților sunt țările care ne-au tot amânat cu Schengen-ul. Nu putem primi în niciun caz, pe termen scurt, mai mulți refugiați decât avem în acest moment capacitatea. În acest moment capacitatea României este de 1.500, deja 150 — 200 din aceste locuri sunt ocupate", a precizat premierul, potrivit Agerpres.

În opinia acestuia, împreună cu toate țările europene și, în primul rând, cu cele din regiune trebuie găsite soluții pentru a opri cauza, nu efectul privind criza refugiaților.

Premierul a mai spus că CSAT va decide dacă România acceptă cotele de refugiați care i se alocă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel