Adrian Mititelu Jr, finanţatorul FCU Craiova 1948, a anunţat, joi, că tatăl său, Adrian Mititelu, cel care a fost patronul clubului din Liga I de fotbal, va fi eliberat din închisoare în urma unei decizii a CCR.
"Azi, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod Penal, excepţie invocată de Adrian Mititelu în data de 20.05.2020 în dosarul în care a fost condamnat total nelegal la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani pe care o execută în prezent", transmite Mititelu Jr pe pagina sa de Facebook, mesajul fiind preluat şi pe contul oficial al clubului FCU Craiova 1948.
"În concret, pe lângă toate motivele ce conduceau la o soluţie de achitare, soluţie ce a fost dispusa in prima instanţă, Adrian Mititelu trebuia sa beneficieze de încetarea procesului penal întrucat a survenit prescripţia răspunderii penale. Acest fapt nu s-a întâmplat, întrucât, instanta a aplicat prevederile art. 155 alin. 1 Cod Penal, norma ce a fost astăzi declarată neconstituţională ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate invocate de Adrian Mititelu in dosarul solutionat cu condamnarea sa. Efectul deciziei de azi este ca înceteaza de îndata executarea pedepsei si intr-un termen foarte scurt Adrian Mititelu va fi eliberat. Împreuna vom fi mai puternici!", a scris Adrian Mititelu Jr., pe Facebook.
La data de 5 noiembrie 2020, patronul clubului FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu, era condamnat de Curtea de Apel Craiova la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, pedeapsă executată în regim de detenţie.
De asemenea, patronului clubului FCU Craiova 1948 i s-a interzis la momentul respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani.
În baza art 12 din Legea 241/2005 i s-a interzis lui Mititelu dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News